Un colind al tinerilor dintr-un sat aflat în inima Munților Apuseni se păstrează de sute de ani și a fost inclus, de curând, în patrimoniul mondial UNESCO.

Junii sunt cei care vestesc, în prima zi de Crăciun, Nașterea Domnului. Colindul și jocul acestora se păstrează de sute de ani în satul Mărișel aflat la peste 1.000 de metri altitudine.

Imediat după slujba din prima zi de Crăciun, pe uliţele din Mărișel apar junii. Tinerii, îmbrăcați în straie tradiționale, anunță Nașterea Domnului.

Venite dinspre răsărit și dinspre apus, așa cum spune tradiția păstrată cu sfințenie şi transmisă de bunici nepoţilor, cetele de juni joacă, iar apoi invită la dans fetele necăsătorite.

„Costumul de jun îi după cum se vede portul de cizme negre şi pantaloni albaştri închişi, cu geacă neagră şi un clop.”, spune un colindător.

Anul acesta sunt de trei ori mai mulți juni în Mărişel decât în alte dăţi, porivit digi24.ro.

Mircea Roșu, conducatorul unei cete de juni: „Colindăm una într-una, am intrat în biserică şi pe urma continuăm. Fiind un sat răsfirat nu terminăm decât în data de 27 dimineaţa.”

„E o tradiţie foarte veselă, foarte veche şi foarte frumoasă”, spune o tânără.

Obiceiul este atât de vechi şi bine păstrat, încât în 2014 Colindul Junilor de la Mărișel a fost inclus în patrimoniul UNESCO.

309 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here