Caută
Close this search box.

Statul ar putea rămâne fără „Cuminţenia Pământului”. Ultima decizie aparţine noului Parlament

Statul ar putea pierde „Cuminţenia Pământului”, capodopera lui Constantin Brâncuşi. Marţi, 20 decembrie, expiră termenul până la care Guvernul ar fi trebuit să dea banii pentru sculptură. O întâlnire legată de achiziţionarea operei lui Constantin Brâncuşi, la care au participat şi proprietarii, a avut loc luni după-amiază.

Executivul nu a alocat, însă, fonduri la a doua rectificare bugetară din acest an pentru că nu ar fi avut „temei legal”.

Ministrul Culturii, Corina Şuteu, a admis că proprietarii pot să dea în judecată Guvernul pentru ca nu a respectat termenii contractului.

„În momentul de față, am propus niște amendamente la ordonanța trecută prin Guvern. Acestea sunt la Parlament și așteptăm noul Parlament, pe de o parte. Şi, pe de altă parte, pregătim o hotărâre de guvern prin care să concretizăm modalitatea prin care banii vor fi dați înapoi celor care îi vor cere, pentru că asta a prevăzut Ordonanța 10 și, deocamdată, aceasta este, în acest moment, în vigoare. Noi dorim în continuare să achiziționăm ‘Cumințenia Pământului’. (…) ‘Cumințenia’ a devenit o temă electorală și asta a pus o presiune diferită pe proprietari și pe Guvern și-atunci, practic, termenii discuțiilor cu ei s-au schimbat și tocmai asta trebuie să clarificăm și noi cu proprietarii”, a menționat ministrul Culturii, citată de tvr.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri