Caută
Close this search box.

Hotelul Concordia, imobilul în care s-a hotărât Unirea, lăsat să se prăbuşească cu bună ştiinţă

Hotelul Concordia este clădirea din Bucureşti, în Centrul Vechi, pe strada Smârdan nr. 39, care a găzduit istorica întâlnire politică din noaptea de 23 spre 24 ianuarie 1859, în care s-a hotărât Unirea Principatelor Române. Atunci a fost ales Alexandru Ioan Cuza, deja domn al Moldovei, în calitatea de domnitor al Ţării Româneşti. În acest fel s-a realizat conducerea unitară a celor două ţări.

Hotelul a fost construit în anul 1852 şi avea 90 de camere. Concordia a funcţionat până în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, iar în timpul comunismului a fost administrat de ICRAL şi repartizat oamenilor muncii. După 1989, imobilul a fost câştigat în instanţă de un cetăţean străin, care l-a vândut imediat firmei Ro Naturstein SRL în octombrie 2003.

Astăzi, clădirea este înscrisă în lista momumentelor istorice a Municipiului Bucureşti, dar a fost acoperită şi abandonată.

Hotelul Concordia a fost cumpărată cu 300.000 de dolari

Conform unei investigaţii realizate de Rise Project, imobilul a fost cumpărat în 2003 cu prețul de 300.000 de USD.

Clădirea fostului hotel Concordia este astăzi foarte deteriorată, starea ei precară determinând mai multe personalităţi publice să ceară intervenţia urgentă a autorităţilor pentru a o consolida şi a o renova. Printre acestea, arhitectul Şerban Sturdza şi istoricii Neagu Djuvara şi Stelian Tănase, care au lansat un apel public în acest sens, în 2013.

La vremea respectivă primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat că e dispus să exproprieze această clădire, în limita posibibilităţilor financiare ale municipalităţii, dacă proprietarul ei, firma Ro Naturstein, nu o va consolida cu resurse proprii. Intențiile primarului nu au trecut însă de stadiul vorbelor.

„Există un interes vădit ca imobilul să se ruineze”

Între mai 2012 și mai 2013, clădirea de la Smârdan nr. 39 a fost dată în chirie, parțial, unei firme care aparținea, în cote egale, administratorului Ro Naturstein, Grigore Miu, și arhitectului Cătălin Odea. (De altfel, acesta din urmă a deținut, până în 2013, 5% din capitalul social al Ro Naturstein, înainte de a-și ceda participațiile către Grigore Miu).

Firma celor doi – care a exploatat, timp de un an, o încăpere din fostul hotel Concordia – se numea Societatea de Produse Imobiliare OM Trading și era profilată pe administrarea de baruri și hoteluri.

Reprezentanții Ro Naturstein nu au răspuns la întrebarea pe care RISE Project le-a adresat-o referitor la planurile pe care le au, pe termen mediu, cu această clădire istorică.

Într-o intervenție de la RFI, Stelian Tănase spunea: „Există un interes vădit ca fostul hotel Concordia să se ruineze, pentru a se face, în loc, o clădire modernă, pentru a se specula imobiliar în condiții mult mai rentabile. Cred că cei care gestionează această clădire văd mai bine prăbușirea ei și construirea unui nou imobil”.

Mica Unire

În Moldova, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor în unanimitate, la 5 ianuarie 1859, ca reprezentant al „Partidei Naționale”, urmând ca ulterior, într-o ședință secretă a Adunării Constituante, deputatul Vasile Boerescu a propus la 24 ianuarie 1859 alegerea lui Alexandru Ioan Cuza şi în Muntenia. Propunerea a fost acceptată în unanimitate. Faptul împlinit la 24 ianuarie 1859 era considerat de Poarta Otomană și de Austria drept o încălcare a Convenției de la Paris, însă în textul Convenţiei din 1858 nu se stipula ca domnii aleși în cele două Principate să fie persoane separate.

În ianuarie 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Alexandru Ioan Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică, iar după înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. Prin Constituția adoptată la 1 iulie 1866, Principatele Unite încep să se numească oficial România pentru ca la 1 decembrie 1918 s-a înfăptuit Marea Unire a Transilvaniei cu România creându-se actualul stat.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri