UPDATE Fostul fotbalist a fost ridicat de procurorii DIICOT, în urma percheziţiilor făcute în judeţe Timiş şi Suceava, la persoane suspectate că au oferit bani cu camătă la aproximativ 30 de oameni, care au rămas fără case, pentru că nu au reuşit să returneze sumele primite, prejudiciul în acest caz fiind de 3,5 milioane de euro.

Timofte urmează să fie audiat la sediul DIICOT Timişoara.

Alături de fostul fostbalist au mai fost ridicaţi şi liderii grupării infracţionale, fraţii Tuţă şi Artur Martinescu.

(Ştirea iniţială)

Un fost fotbalist și fost director sportiv la clubul Boavista din Portugalia este vizat de o anchetă a DIICOT, potrivit unor surse judiciare. Procurorii au descins în această dimineaţă în locuinţele membrilor unei grupări de cămătari.

Ioan Timofte ar fi luat bani cu împrumut de la acești cămătari, iar apoi ar fi relaționat cu aceștia și s-ar fi alăturat rețelei, potrivit suspiciunilor procurorilor. El urmează să fie audiat în acest caz.

Digi24 încearcă să obțină o reacție de la Ioan Timofte.

În vârstă de 49 de ani, a jucat la Boavista Porto în ultimele sezoane ale carierei sale de fotbalist, în perioada 1994-2000. Anul trecut, el a ocupat anul trecut și funcția de director sportiv, pentru jumătate de an, la același club. Timofte a renunțat la această funcție „din motive personale”.

Fostul jucător a strâns și zece selecții la echipa națională a României.

În acest caz, anchetatorii spun că reţeaua acţiona în Timişoara şi în Suceava. În majoritatea cazurilor, cei care se împrumutau garantau cu locuinţele şi ajungeau în situaţia de a fi obligaţi să le predea cămătarilor. Sunt cel puțin 30 de victime, iar prejudiciul este de 3,5 milioane de euro.

Procurorii au în vizor 17 suspecți, iar acuzațiile sunt de constituire a unui grup infracțional organizat, camătă, evaziune fiscală și spălare de bani.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2010-2017, acest grup infracțional organizat de mari dimensiuni, care a acționat coordonat pe raza municipiilor Timișoara și Suceava, acorda împrumuturi, prin contracte perfectate „ad validitatem”, în conținutul cărora erau disimulate și dobânzile aferente sumelor împrumutate. Contractele de împrumut erau perfectate cu obligația persoanelor împrumutate de a oferi garanții imobiliare solide.

În cazul in care persoanele împrumutate nu rambursau la termen debitul contractat, se demara procedura executării silite, în regim de urgență.

Sumele de bani împrumutate și dobânda percepută erau preluate, atât cash, cât și prin virament bancar, direct de către cămătari sau prin intermediul persoanelor din anturajul acestora.

Liderii grupării infracționale foloseau diferiți membri ai familiei și alți apropiați ca interpuși la încheierea contractelor de împrumut sau îi împuterniceau ulterior pe aceștia pentru a iniția procedura executării silite împotriva victimelor.

Fost fotbalist

Cămătarii nu acceptau nici un fel de compromis în rezolvarea situației, în sensul că nu permiteau victimelor să își valorifice singure imobilele la prețul real al pieței, pentru a-și putea achita debitele, refuzând categoric să ridice ipotecile instituite pe numele acestora.

Scopul clar conturat al grupării era de la bun început deposedarea victimelor de bunurile imobile cu care aceștia garantau împrumuturile contractate, prin instituirea de dobânzi mari, la termene de scadență foarte scurte, lucru care făcea ca victimele să fie în imposibilitatea de a plăti dobânzile percepute de cămătari.

31 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 + 8 =