Impozite de cinci ori mari pentru bucureşteni. Primarii de sector au cerut supraimpozitarea cu 500% a proprietarilor care nu-şi îngrijesc casele şi terenurile, care nu-şi respectă vecinii şi oraşul, iar consilierii capitalei le-au dat undă verde.

Edilii spun că vor trimite pe teren evaluatori care vor analiza fiecare casă în parte, apoi vor stabili care este impozitul pe care trebuie să-l achite proprietarul. Cei mai mulţi oameni sunt nemulţumiţi, spun că, dacă ar fi avut atâţia bani, şi-ar fi renovat faţadele.

Robert Negoiţă – primarul sectorului 3: „Proprietatea nu-ţi dă doar drepturi, îţi dă şi obligaţii. Dacă nu pot să-şi întreţină proprietăţile, au opţiunea să le vândă”.

Dan Cristian Popescu – viceprimarul sectorului 2: „Se va mări impozitul, practic, cu 600%. 100%, plus 500%, Noi vrem să punem o presiune pe proprietari, ca aceştia să le aducă la o stare normală. Cred că se poate şi vinde o proprietate şi poţi să-ţi cumperi o proprietate pe care ţi-o permiţi”.

Daniel Băluţă – primarul sectorului 4: „Pe aceste entităţi, Poliţia Locală, prin departamentul de specialitate, va aplica aceste majorări de taxe. Vom merge până în punctul în care oraşul îşi va schimba aspectul”.

Bucureştenii care îşi îngrijesc proprietăţile sunt de acord cu penalizarea cerută de primari, potrivit digi24.ro. Şi cei care nu-şi îngrijesc terenurile vor fi buni de plată.

Gabriela Firea – primarul general al Capitalei: „Pentru terenurile lăsate în paragină, neîngrijite, care constituie practic pata pe obrazul Bucureştiului, aceste taxe sa poata să crească de până la 500 la sută, aşa cum, repet, prevede Codul Fiscal”.

Suprataxarea e aplicată deja în alte oraşe din ţară. La Oradea, de exemplu, mulţi proprietari au contestat decizia.

FOTO: adevarulfinanciar.ro

113 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here