Câteva ziare din Ungaria prohodesc de la o vreme, destrămarea grupului Vişegrad (V4). Site-ul Atlastszo.hu anunţa, în iunie, chiar într-un titlu, că “Vişegrad a murit – În Europa Centrală se face o alianţa anti-Orban”. Alianţa înlocuitoare, “groparul”, fiind Triunghiul Slawkov, numit aşa după localitatea slovacă gazdă a reuniunii fondatoare şi care, în trecut, a fost faimosul Austerlitz. Iar statele membre sunt Cehia, Slovacia şi Austria. Cei trei se întâlnesc sporadic, de câţiva ani, inclusiv la nivel de prim miniştri şi au demarat proiecte comune ambiţioase de cooperare în infrastructură, transporturi, siguranţă energetică, dar şi consultări pe probleme europene. “Dacă acest plan e pus în practică, V4 va deveni o structură goală”, se panica ziaristul ungur Csaba Toth în săptămânalul “Heti Valaszon”.
Ce a determinat Cehia şi Slovacia dacă nu să se distanţeze de, cel puţin să dubleze grupul V5 cu Triunghiul Slawkov? După unii, linia să politică tot mai “iliberala”, dar mai ales apropierea marcată a Budapestei de Rusia, printr-o cooperare economică tot mai consistentă şi declaraţiile repetate care cer ridicarea sancţiunilor aplicate Moscovei. Un asemenea partener european, apreciază Praga şi Bratislava, nu prea mai e nici frecventabil, nici oportun şi de la un moment dat devine chiar stânjenitor, mai ales în cadrul atât de incert şi de iritat de la Bruxelles. În plus, apreciază un institut politic polonez, Cehia ar intenţiona să implice în formatul Slawkov şi state din Balcanii de vest (în primul rând Croaţia şi Slovenia), iar în perspectiva şi România! “. Dar cu o asemenea mişcare, Ungaria va fi complet exclusă de la luarea deciziilor în regiune, mai ales după ce România şi-a arătat interesul de a se alătură acestui tip de întâlniri”, scria acelaşi Csaba Toth încă în martie 2015.
Între timp, Ungaria şi Polonia au intrat sub iminenţa introducerii sancţiunilor decise de Comisia Europeană, dar în acelaşi timp, îşi deteriorează şi relaţiile reciproce. Iar pentru ca haosul şi confuzia să fie şi mai eficiente, preşedintele Republicii Cehe anunţă un referendum privind integrarea europeană a ţării.
Şi pentru ca întreagă această mişcare browniană să atingă paroxismul, a intervenit, mai nou, şi iniţiativa poloneză a celor trei mări (3M), care a primit o binecuvântare – deocamdată simbolică – a Washingtonului prin prezenţa la reuniunea recentă a grupului, de la Varşovia, a preşedintelui Trump. Proiectul polonez îşi propune să cuprindă o arie întinsă din estul şi centrul continentului, cu state de o remarcabilă diversitate politică, economică şi culturală, dar şi cu vechi rivalităţi istorice. În plus, zona este o adevărată răscruce de vânturi între interesele divergente ale unor mari puteri continentale (Rusia, Germania), extra- europene (SUA, mai nou China), şi eurasiatice (Turcia). În acest areal geopolitic atât de solicitat şi de râvnit, orice construct regional este şi va fi supus unor presiuni exterioare greu de gestionat, iar tendinţele centrifuge ale statelor din zona nu vor uşura obiectivul solidarizării lor. Indiferent de formatul lor actual sau imaginat, gruparile interstatale din această nouă Europa Centrală, care este preponderent a statelor foste membre ale Tratatului de la Varşovia şi CAER, au şi vor avea de făcut faţă unor mari sfidări. Coalizarea lor economică ar atrage ostilitatea Berlinului, care consideră că are aici o un hinterland tradiţional, coalizarea politică şi militara ar încorda relatile cu Federaţia Rusă, care a fost, în zona, până mai ieri, stăpânul absolut. America încearcă aici încă din 1989-1991 formule de zona tampon, cordon sanitar etc., dar la exact 100 de ani de la intrarea Statelor Unite în politică europeană (prin implicareea directă în primul război mondial), Americii nu-i este încă îndeajuns de familiar peisajul est-european. Iar de un asemenea know-how a Washingtonul are nevoie, căci în raporturile sale cu Rusia, America pare să mizeze tot mai mult pe aliaţii săi din Nouă Europa decât pe tot mai tranzacţionalii ei aliaţi vest europeni.
Aliaţi cuprinşi, iată, de febricitatea facerii şi desfacerii, în zona, a unor felurite combinaţii interstatale. Preocuparea nu e nouă, căci tot formule de alianţe, patreneriate şi coaliţii ies pe scenă, de la Intermariumul proiectat de Pilsudski în interbelic până la proiectul grec al lui Panagulis pentru Europa de sud-est din anii 1990 (de inspiraţie rusească, se zice) şi Triunghiularele de mucava bricolate de Emil Constantinescu. Proiecte viabile sau eşuate, care se confirmă sau dispar. Iar soarta lor depinde, nu în ultimul rând, şi de cei ce stau în spatele lor. La cea mai recentă vizită a preşedintelui Putin la Budapesta, premierul Viktor Orban, simţind umărul liderului rus, scapă o efuziune: “E foarte greu să trăieşti dacă nu ai cooperare fructuoasă cu mai marii acestei lumi”.
