Finanțarea serviciilor medicale influențează comportamentul medicilor. Presați de către decidenți, unii medici uită mesajele umaniste ale profesiei și confundă pacienții cu asigurații. Participând la numeroase dezbateri privind contractul cadru și finanțarea actelor medicale, am observat o concepție primejdioasa pentru profesia medicală: a considera că numai asigurații sunt pacienți și că neasigurații, chiar atunci când sunt bolnavi, nu trebuie să beneficieze de asistență medicală. De aceea aș vrea să reamintesc că de la apariția profesiei medicale unul din principiile de bază l-a constituit nediscriminarea bolnavilor.

Un medic nu poate condiționa acordarea asistenței medicale unui bolnav, ținând cont de statutul acestuia de asigurat sau neasigurat. Obligația de a le verifica statutul (asigurați /neasigurați) este una administrativă și nu profesională. Ea trebuie îndeplinită, dar nu trebuie să devină dominantă în acordarea îngrijirilor medicale necesare. Doar pentru decidenți există obligația de a realiza un sistem de sănătate care să fie capabil să protejeze atât pe asigurați, cât și pe cei care se află în imposibilitatea de a-și plăti serviciile medicale.

Arta supraviețuirii medicinei este de a fi întotdeauna alături de omul bolnav.

Există o sintagmă (ipocrită), frecvent utilizată, potrivit căreia pacientul se află în centrul sistemului sanitar. Realitatea este cu totul alta.

Medicina modernă (în întreaga lume) are tendința de abandonare a mesajelor umaniste și de abordare a pacientului ca un simplu obiect. Factorii care determină o asemenea evoluție sunt insuficiența fondurilor alocate sănătății corelată cu presiunea administrației de a raționaliza (adesea nejustificat) aceste fonduri și resurse.

Incapacitatea sistemului sanitar în a elabora o strategie coerentă de finanțare derivă din abordarea primitivă, utilitaristă și „pragmatică” a sistemului, ceea ce face să nu se vadă pădurea din cauza copacilor.

Alocarea resurselor trebuie să țină cont de principiul autonomiei pacientului și medicului, de principiul justeței și a egalității de șanse pentru toți pacienții, de mecanisme de coordonare a deciziilor de finanțare, de planificare strategică și de eliminare a dezechilibrului între nivelele de servicii medicale. Numai o abordare etică, în care este exclusă discriminarea pacientului funcție de criterii conjuncturale (stare materială, loc de domiciliu, etc.) poate conduce la o raționalizare reală a serviciilor medicale, la o creștere a eficienței utilizării fondurilor și la creșterea gradului de satisfacție al pacientului.

În aceasta constă adevărata reformă.

Sursă articol: Prof.Dr.Vasile Astărăstoae

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 + 1 =