„Metodă nouă de scriere și cetire pentru uzul clasei I primară” sau Abecedarul lui Ion Creangă, așa se numește primul Abecedar românesc, care a apărut la Iași, pe 11 septembrie 1868 și a avut 23 de ediții succesive.
Ion Creangă i-a avut drept colaboratori la redactarea lucrării pe colegii săi institutori C. Grigorescu, Gh. Ienăchescu, N. Climescu, V. Răceanu și A. Simionescu.
După Unirea Principatelor, problema dascălilor era uniformizarea manualelor, modernizarea și generalizarea alfabetului latin în redactarea lor.
Ministerul Educației a organizat un concurs în anul 1865, în urma căruia nu s-a obținut rezultatul dorit.
În anul 1864, Ion Creangă fusese numit, prin decret domnesc, institutor la școala primară Trei Ierarhi unde, la îndemnul lui Titu Maiorescu, a început să strângă material destinat scrierii și citirii.
Aici, împreună cu o echipă de cinci institutori, pornește la redactarea Abecedarul, lui Creangă revenindu-i „partea literară și dreptul de a trece prin ciur totul din punctul de vedere al corectei vorbiri”.
Lucrarea a fost finalizată în anul 1867, apreciată de Junimea, apoi analizată de „Societatea pentru învățătura poporului român”, care recomandă tipărirea ei.
Astfel a apărut la Iași, pe 11 septembrie 1868, primul Abecedar românesc, într-un număr de 4000 de exemplare.
Abecedarul lui Ion Creangă a făcut parte dintr-o serie de lucrări importante pentru dezvoltarea limbii și literaturii române.
Bine conceput, manualul a fost apreciat de dascăli, fiind folosit mai multe decenii.
