Simona Halep, locul 1 în clasamentul la zi WTA (oficial va fi de luni), a pierdut finala turneului Premier Mandatory de la Beijing, în fața franțuzoaicei Caroline Garcia, locul 15 WTA și revelația competiției. De remarcat că Garcia se află acum în momentul de vârf al carierei sale, obținând la Beijing cel mai bun rezultat din palmares, după ce a triumfat până în prezent la doar 4 turnee WTA, dar niciunul de categoria Premier Mandatory – cum e cel de la Beijing – și, desigur, la niciun Grand Slam.

A fost , în ultimul act la Beijing:

Simona Halep – Caroline Garcia 4-6, 6-7 (3), după ce noul nr.1 mondial a început meciul în trombă, cu un break la 0. În continuare, Garcia a întors la 3-2 și 4-3, ajungându-se la 4-4 și apoi la 6-4 în favoarea franțuzoaicei. Setul doi a început cu 1-0, 2-1, 3-2 pentru Garcia, repetând parțial ”scenariul” setului întâi. Se simte însă că Simona este relaxată și că nu mai are presiunea din alte partide sau turnee, poziția pe care se află în prezent făcând ca mai importantă să fie evitarea stării de oboseală, după un concurs lung și solicitant, înaintea mult mai puternicului Turneu al Campioanelor de la Singapore, unde ea devine favorita nr.1 și va lupta doar cu primele 7 jucătoare ale Lumii.

Un moment psihologic s-a consumat la 3-3, în setul secund. Simona a avut 40-0, a fost egalată la 40, iar apoi s-a jucat minute în șir, pe avantaje alternative, părând că s-ar putea stabili chiar soarta setului și a meciului. Garcia a făcut 4-3 după un game de 13 minute, cu 9 mingi de break ale Simonei, care ar fi putut întoarce setul și partida. Apoi se ajunge la 5-5 și setul intră în prelungiri, apoi, la 6-6, urmează tie-break-ul, însă este evident că, în pofida luptei corecte și acerbe, miza turneului s-a tranșat în semifinala Halep – Ostapenko.

 

Pentru calificarea in finală, Halep va fi premiată cu 556.440 de dolari. O sumă considerabilă, practic dublă, 1.111.945 USD, va primi câștigătoarea turneului

Simona Halep si Caroline Garcia s-au mai intalnit pana in prezent de doua ori, ambele dispute fiind castigate de Simona: anul trecut, la Sydney: 6-4, 2-6, 6-1;
anul acesta, la Canadian Open, în Toronto: 6-4, 6-2.

Actual nr.1 mondial, Simona Halep a intrat pentru prima oară în top 10 WTA pe 27 ianuarie 2014, după care nu a părăsit niciodată primele zece poziţii ale ierarhiei. (foto sport.ro)

86 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 7 =