Caută
Close this search box.

2017 – anul sculptorului Marian Sava

Ne apropiem cu pași repezi de finalul anului calendaristic 2017. Este un prilej foarte bun pentru a trece în revistă cele mai semnificative momente din viața fiecăruia.

Un sfat al înțelepților spune clar că la finalul fiecărei zile trebuie să îți faci un bilanț, de a fost bine, ce a fost rău ? A doua zi să plecăm de la o experiență acumulată și valorificată.

Tot așa trebuie să fie și cu finalul anilor, când este cazul unei concluzii pentru fiecare în domeniul său.

Privind retrospectiv, cred că pentru mine și nu numai pentru mine, anul  2017 a fost unul al sculptorului Marian Sava, un român autentic ce trăiește intens de decenii în Belgia.

El a fost pentru mine cel mai puternic șoc în sensul descoperirii valorilor românești. Tot așa a fost și pentru mulți critici de artă, colecționari, ori simpli amatori ai artelor vizuale. Asta pentru că în România s-a vorbit și s-a scris foarte puțin despre artistul Marian Sava, raportat la talentul său uriaș, la valoarea incontestabilă a lucrărilor sale realizate în diferite esențe dure.

Cele două călătorii efectuate pe parcursul anului 2017 la Bruxelles vor rămâne ca două diamante strălucitoare cu multe fațete colorate în memoria mea.

Au fost două misiuni speciale de documentare posibile în urma invitațiilor amabile formulate de familiile Daniel și Ruxandra Rață și Marian Sava cu soția, mijlocite de eficiența dovedită din nou de doamna Anduena Mehedinți – Șandru. Este un bun prilej acum să le mulțumesc oficial pentru demersul lor nobil făcut în ultimă instanță pentru mai buna cunoaștere a artei românești.

Faptul că Marian Sava, eroul acestor documentări și al articolului prezent nu este suficient cunoscut în mediile artistice românești se explică foarte simplu. El a făcut studiile cu brio la Academia Regală de Arte Frumoase de Bruxelles, s-a afirmat apoi cu putere pe teritoriul belgian. În continuare a venit rândul statelor din Europa Occidentală, continentelor America și Asia, dar mai puțin în partea europeană răsăriteană.

Dar să trecem mai aproape de chestiune. Iată ce îmi spune sculptorul în expoziția sa superbă organizată chiar acasă la el: ,, Mă  numesc Marian Sava, sunt sculptor, am absolvit Academia Regală de Arte Frumoase din Bruxelles în anul 1995. Apoi am cumpărat casa situată în …. (aici urmează adresa exactă pe care eu nu o mai menționez din rațiuni securitate pentru operele sale, cine mai știe pe unde ajung aceste rânduri în vastul spațiu virtual). Ne aflam în expoziția amenajată chiar la mine acasă și o vom cunoaște acum împreună.

În prima sală sunt prezentate sculpturi executate începând cu anul  1990 marmura neagra belgiana. Aici este locul să subliniez cu putere faptul că marmura această nu are niciun fel de vene colorate, este un negru profund, care după o muncă îndelungată și foarte migăloasă de polisaj îi aduce această celebritate,,.

Sculptorul Marian Sava se oprește o clipă, pune mâna pe o statuie a sa și vorbește din nou cu un surâns discret pe figura sa frumoasă: ,,Marmura este o piatră calcaroasă ,  aceasta neagră din Belgia nu se găsește în altă parte a lumii. Să trecem acum măcar puțin la descrierea unor sculpturi.

    Am instalat aici, în această zonă a primei săli,  sculpturi care se găsesc în opoziție, adică marmură neagră cu marmură albă. Sunt ca și în oglindă, dar observați dumneavoastră că nu  ca nu sunt perfect identice, nu este nimic industrial aici, totul este făcut  manual numai de mine.

Iată un uliu care are o mică particularitate și anume, capul său este mobil.

Vreau să mai spun ceva. În toate lucrările mele, cu foarte mici excepții am introdus această vibrație în 3 D. Vibrații în trei dimensiuni, ele se văd în spațiu.

Iată și cheia acestor vibrații. Pretutindeni suntem înconjurați de vibrații, sunt unde care ne formează și pe noi oamenii. Apoi se știe  că și materialele solide conțin vibrații.

Totul este undă, totul are mișcare, viteza, diferit. Observați dumneavoastră că vibrațiile sunt prezente și bufniță și la un corp de femeie si la cai, peste tot.

Aceasta este o amprentă a creației mele. Am sesizat-o, iar apoi a fost valorificată. Eu nu fac lucrări în serie, adică obiecte multiplicate. Dacă cineva este interesat o voi face o voi face  dar la alte dimensiuni, fiecare are particularitatea sa. Dacă în bronz poți face 12 exemplare, în marmură se face numai una.

Alb și negru, contrast de noapte și de zi,  zbor de noapte și de zi. Iată aici sculpturi cu cai andaluzi, iar alta intitulată Bolero.

Aici sunt niște păsări înainte de a porni în zbor, fie la vânătoare, fie într-o spectaculoasă demonstrație,,.

La rândul său, artistul Marian Sava a făcut în continuare o spectaculoasă demonstrație printre lucrările sale. Sigur, ne vom rezerva bucuria de a continua cu un alt prilej.

2017 a fost și pentru alt argument un an Marian Sava. A fost anul organizării unei expoziții itinerante cu vânzare, pe parcursul anului 2018, începând cu Bucureștiul și terminând glorios în orașul natal Galați.

Pretutindeni sculptorul Marian Sava este așteptat cu brațele deschise.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri