Caută
Close this search box.

Epoca șpăgii

Nu cu mulţi ani în urmă, un distins domn mi-a împărtăşit această judecată: “Doar un idiot nu face jocul nimănui”. Două zile am fost negru de supărare. Nu reuşeam să-mi dau seama dacă fac sau nu jocul cuiva. Pe vremea aceea, ca şi în zilele noastre, o mulţime de binevoitori mă pândeau prin unghere, ca să mă avertizeze: “Cutare se foloseşte de tine. Te manipulează. Îşi face jocurile cu tine”. În ciuda acestor asigurări liniştitoare, conform cărora făceam totuşi şi eu jocul unuia, spectrul idioţeniei nu-mi dădea pace.

A pălit strălucirea acelor timpuri, cum au pălit prin milenii faptele eroilor troieni. Zilele trecute l-am întâlnit pe acelaşi distins domn, care, simţind probabil nevoia de a reactualiza, de a pune ordine între axiome, de a şterge de praf adevărul, a reluat peste ani: “În România, numai un idiot nu ia şpagă”. Am recunoscut pragmatismul, concreteţea, ancorarea în cotidian. În plus, în privire avea acea strălucire care marchează un mesaj interior limpede: “Nu, eu nu sunt un idiot!”

L-am însoţit până la locuinţa lui. Pe drum mi-a mărturisit că este cel mai mare şpăgar din câţi s-au născut în acest spaţiu geografic-cultural. Pentru că mi-a citit în ochi neîncrederea, m-a invitat sus, în apartament, iar acolo, în vreme ce-şi scotea pălăria şi chipul de om normal, m-a copleşit cu adevărul gol-goluţ. Aşa era, cel mai mare şpăgar al tuturor timpurilor. Se perfecţionase atât de mult încât lua şpagă din orice poziţie, de la oricine, orice.

Pe meleagurile noastre se dau şi se iau sute de mii de şpăgi zilnic. Era normal ca acumulările cantitative să genereze un salt calitativ, personificat prin remarcabilul meu interlocutor. De atâta şpagă, el suferise o mutaţie. Mâna stângă era cam cu 50% mai lungă decât dreapta. Funcţia crează şi dezvoltă sau atrofiază organul. Mi-a mărturisit că are complexul infirmităţii, dar că un specialist i-a oferit, cu puţină vreme în urmă, o soluţie genială pe care e nevoit s-o urmeze: va lua şpagă şi cu dreapta, până la egalizarea mâinilor…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri