Wozniacki a vorbit frumos despre finala Australian Open de sâmbătă, în care va lupta cu Simona Halep pentru titlu, de la ora 10.30.

Caroline Wozniacki
FOTO: ziuaveche.ro

După penultimul act, Caro a stat cu ochii pe semifinala Halep – Kerber, ulterior şi-a împărtăşit impresiile legate de confruntarea cu marea noastră campioană.

Miza este dublă în meciul de sâmbătă, una dintre jucătoare urmând să câştige în premieră un titlu de Mare Şlem, dar în joc este şi poziţia de lider mondial.

„Cred că va fi foarte incitant pentru că ne luptăm atât pentru trofeu, dar şi pentru numărul 1 mondial. Cine învinge sâmbătă va fi de săptămâna viitoare pe primul loc în lume, aşa că sunt de părere că e o poveste cât se poate de frumoasă”, a spus Wozniacki, potrivit digisport.ro.

4-2 este scorul întâlnirilor directe 

În vârstă de 27 ani, daneza (nr. 2 WTA) a petrecut 67 de săptămâni în fotoliul de lider al clasamentului WTA, între 2010 şi 2012, însă nu a reuşit să câştige nici un titlu de Mare Şlem.

Presa internaţională, după calificarea Simonei Halep: Faceţi plecăciuni! Vom avea o nouă regină la Melbourne!

4-2 este scorul întâlnirilor directe Wozniacki – Halep, ultimele trei confruntări fiind adjudecate de daneză. În finalul lui 2017, la Turneul Campioanelor, Caro s-a impus cu 6-0, 6-2.

Între timp, însă, Halep a crescut enorm în joc, având o pregătire de iarnă excelentă.

86 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 7 =