Caută
Close this search box.

Fosta președintă sud-coreeană Park Geun-Hyea a deturnat fonduri ale serviciilor secrete

Preşedinta sud-coreeană destituită, Park Geun-Hye, judecată în prezent pentru corupţie, va fi inculpată şi pentru deturnarea echivalentului a milioane de euro din fondurile speciale ale serviciilor secrete, relatează joi AFP.

Park Geun-Hyea, încătușată. Foto: independent.co.uk

Dna Park ar fi primit lunar, între 2013 şi jumătatea anului 2016, între 50 şi 200 milioane de woni (39.000 până la 156.000 de euro) din fondurile Serviciului Naţional de Informaţii (NIS), a declarat parchetul pentru mass-media sud-coreene.

Banii, care s-ar ridica în total la 3,8 miliarde de woni, ar fi fost predaţi potrivit mass-media de către agenţi de informaţii consilierilor dnei Park în parcări libere sau pe străzi puţin frecventate din apropierea preşedinţiei.

Banii provin, potrivit agenţiei sud-coreene de presă Yonhap, din „fonduri speciale”, putând fi utilizate de serviciile de informaţii fără a da socoteală nimănui.

Nu este clar deocamdată cum a cheltuit fosta preşedintă aceste sume, unele media susţinând că au fost utilizate în scop personal sau pentru finanţarea grupurilor sale de sprijin, informează Agerpres.

Park Geun-Hye a fost destituită de parlament la 9 decembrie 2016, o decizie confirmată în martie de Curtea Constituţională, conducând la inculparea şi întemniţarea ei.

Prima femeie aleasă preşedinte în Coreea de Sud este judecată din mai pentru 18 capete de acuzare, printre care corupţie, coerciţie şi abuz de putere, şi riscă închisoarea pe viaţă.

Cazul implică în special milioane de euro primiţi de la cele mai mari conglomerate din ţară, precum Samsung.

Fosta preşedintă este de asemenea acuzată că i-a permis confidentei sale Choi Soon-Sil, fiica unui lider religios controversat, să intervină în afacerile de stat.

Furioasă după decizia instanţei de a-i prelungi arestul preventiv cu şase luni, fosta preşedintă a decis în octombrie să nu mai participe la proces. Echipa sa de apărare a demisionat, acuzând tribunalul de părtinire şi dna Park a refuzat să coopereze cu avocaţii numiţi din oficiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri