Prințul Șerban Cantacuzino a murit. Descendent al unei vechi familii boierești românești, Șerban Cantacuzino s-a stins din viață la vârsta de 90 de ani. Vestea a fost dată Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.
„Cu deosebită tristeţe am aflat de trecerea în neființă a Prinţului Serban Cantacuzino, personalitate remarcabilă a exilului românesc, un destin marcat de evenimentele politice ale vremii şi de moştenirea istorică. Membru onorific al Uniunii Arhitecţilor din România, Şerban Cantacuzino a fost fondatorul şi preşedintele Fundaţiei Pro-Patrimonio, implicându-se activ în proiecte de renovare şi restaurare a unor monumente istorice din România.
Excepțional om de cultură, Prinţul Cantacuzino participa frecvent la evenimentele culturale organizate de Institutul Cultural Român al cărui prieten şi colaborator era.
Exemplu de decenţă, umanitate, implicare civică și dinamism, Prinţul Şerban Cantacuzino rămâne un model pentru comunitatea românească din Marea Britanie. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, este mesajul publicat de Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, pe Facebook.
Numit domn la sfârşitul anului 1678, Cantacuzino ocupă efectiv domnia din ianuarie 1679. Politica sa internă a vizat eliminarea instabilităţii politice şi întărirea autorităţii centrale, slăbită de luptele dintre facţiunile boiereşti şi organizarea sistemului fiscal. La început, a pedepsit și persecutat pe mai mulți dintre membrii partidei adverse pentru ca mai apoi să aplaneze conflictul, căsătorind pe una din fiicele sale cu Gheorghe Băleanu, reprezentant de marcă al rivalilor. Radu Popescu, partizanul Bălenilor descrie astfel începutul domniei: ”Mare și întunecat nor plin dă fulgere și de trăznete au căzut pe Țara Românească, Șerban vodă, carele ca cu nește trăznete cu răotatea lui au spart și au dezrădăcinat numeroase case boiari și de slujitori și de săraci și pă mulți au omorât cu multe feluri dă cazne și i-au sărăcit cu multe feluri de pedepse”.
Cel mai de seamă moment al domniei lui Șerban Cantacuzino a fost asediul Vienei din 1683. În 1682, ca urmare a unui conflict mocnit între Imperiul Habsburgic și Imperiul Otoman, Poarta declară război împăratului Leopold I. Oștirile musulmane pornesc în aprilie 1683 și ajung în preajma Vienei pe 14 iulie, începând asediul orașului. Ca vasali ai Imperiului Otoman, domnitorul Moldovei, Gheorghe Duca (1678 – 1683) și Șerban Cantacuzino, au trebuit să participe la campanie cu câteva mii de oșteni fiecare. Din cauza faptului că turcii nu aveau încerdere în ei, ținta finală a atacului au aflat-o abia când au ajuns în Ungaria. Din același motiv, românii nu au participat inițial direct la lupte, ci au fost puși să execute sarcini în domeniul infrastructurii, mai precis să construiască două poduri pe Dunăre, unul în amonte și altul în aval de Viena. Pentru aceasta, românii și-au stabilit tabăra pe un deal în pădurea Schönbrunn.
Acțiunile domnitorului muntean au contribuit într-o mare măsură la depresurarea Vienei. Aprecierile austriecilor nu au întârziat să apară. Generalul Wallenstein îl laudă pentru „acele frumoase fapte”, ca și „pentru bunele cugete ce hrănești în inima ta”, iar Kunitz, aflase că domnitorul dorea „victoria armatelor împăratului asupra dușmanului ereditar și înfruntarea trufiei sale”. Pentru otomani eșecul de la asediul Vienei a însemnat începutul declinului. La 1686 pierd Buda, iar un an mai târziu creștinii obțin victoria de la Mohacs. În felul acesta, armatele împăratului Leopold ajung la hotarul Țării Românești. Șerban Cantacuzino se hotărăște să înceapă tratative cu creștinii, spre a scăpa de suzeranitatea turcească.
