Caută
Close this search box.

Bogdan Aurescu, consilier prezidenţial, întrevedere cu John Bolton

bogdan aurescu

Consilierul prezidenţial pentru politică externă, Bogdan Aurescu, a avut joi, la Casa Albă, o întrevedere cu ambasadorul John Bolton. Acesta este consilier pentru securitate naţională al preşedintelui Statelor Unite. La întâlnire a participat şi George Cristian Maior, ambasadorul României în SUA, informează Ambasada României la Washington pe site-ul său, conform Agerpres.

Hans Klemm despre schimbarea Legilor Justiției

Bogdan Aurescu i-a transmis lui Trump că rămâne cum a stabilit cu Iohannis, faţă în faţă

În cadrul întrevederii cu ambasadorul John Bolton au fost discutate aspectele cele mai importante ale cooperării dintre România şi SUA în cadrul Parteneriatului Strategic, cu accent pe cooperarea în domeniul securităţii şi apărării.

Bogdan Aurescu a transmis mesajul preşedintelui României, Klaus Iohannis, către preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, cu privire la angajamentul României şi al sau personal pentru soliditatea Parteneriatului Strategic dintre cele două state şi dorinţa fermă a României de a pune în practică toate deciziile luate cu prilejul întrevederii excelente a celor doi preşedinţi de la Casa Albă din iunie 2017, când a fost convenită aprofundarea tuturor dimensiunilor Parteneriatului Strategic, potrivit sursei.

John Bolton a mulţumit României şi lui Iohannis

Consilierul preşedintelui SUA a exprimat aprecierea Administraţiei americane pentru mesajul preşedintelui Klaus Iohannis şi pentru tot ceea ce face România în cadrul NATO, respectiv la nivel regional, ţinând seama de poziţia strategică a ţării noastre şi provocările existente în regiunea Mării Negre.

Un răspuns

  1. mai trebuiau inca doi mameluci, pentru a umple toate colturile biroului, J.Bolton , or face instructie cu ei, or ii tine la colt…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri