Caută
Close this search box.

Polonia. Mii de manifestanţi au participat la un marş pentru libertate

polonia

Mii de persoane au manifestat sâmbătă la Varşovia, în Polonia, pentru apărarea libertăţii. În opinia lor, aceasta este ameninţată de puterea conservatoare şi naţionalistă poloneză. Protestatarii au ieşit în stradă şi pentru a-şi exprima ataşamentul faţă de Uniunea Europeană, relatează AFP, via Agerpres.

„Vom lupta pentru libertate, demnitate, democraţie, pentru o Polonie liberă şi în sânul Uniunii Europene, deoarece acest lucru este cel mai important”, a declarat Grzegorz Schetyna, liderul principalului partid de opoziţie, Platforma Civică (PO, de centru), în faţa participanţilor la acest ‘Marş pentru libertate’.

Polonia. În inima Varşoviei, protest pentru democraţie

Conform unui sondaj recent, Platforma Civică şi aliaţii săi liberali din partidul Nowoczesna se bucură de sprijinul a 33,4% din electorat, la o distanţă mică în spatele conservatorilor din Partidul Lege şi Justiţie (PiS), aflaţi la putere şi creditaţi cu 36,9% din intenţiile de vot. Stânga, total absentă din parlamentul actual, este susţinută de 10% dintre polonezi.

Manifestanţii s-au adunat în faţa monumentului Charles de Gaulle, din inima Varşoviei, şi au parcurs apoi aproximativ doi kilometri, până la castelul regal din Oraşul Vechi. Raportul GRECO arată un regres al luptei împotriva corupției. Ţări în discuție: Grecia, Românai şi Polonia

Cu steagul naţional şi steagul UE

Numeroşi participanţi la marş au purtat drapelul naţional şi steagul Uniunii Europene.

„Sunt aici pentru că Polonia începe să fie izolată (în Europa) din cauza unor demersuri ale guvernului nostru şi pentru a arăta că există în Polonia un mare număr de oameni care susţin Uniunea Europeană şi valorile pe care ea le reprezintă”, a declarat pentru AFP o informaticiană de 32 de ani, Magdalena Jarosz.

Preocupată de evoluţia statului de drept în Polonia şi temătoare că puterea politică ar putea influenţa putere judiciară, Comisia Europeană a declanşat la sfârşitul lunii decembrie faza preliminară a unei proceduri inedite – Articolul 7 al Tratatului UE – care teoretic ar putea duce la o suspendare a dreptului de vot al Varşoviei în cadrul UE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri