În primele patru luni din an, lucrările de construcţii rezidenţiale au scăzut cu 24%. Spre comparaţie, în perioada ianuarie-aprilie anul trecut era un avans spectaculos de 39%.

Aşadar, casele s-ar putea ieftini: indicele după care se calculează ratele în lei a ajuns la cel mai mare nivel din ultimii trei ani, iar asta descurajează creditarea. Constructorii simt pericolul şi pun frână noilor proiecte.

Cererea este încă mare, dar de la vizionarea unei locuinţe până la cumpărare e cale lungă.

Programul Prima Casă a fost cel care a susţinut în bună parte dezvoltarea pieţei imobiliare, pentru că avansul obligatoriu este mai mic decât la creditele standard, iar statul şi garanta împrumutul, potrivit digi24.ro. Confruntaţi acum cu scăderea cererii, dezvoltatorii vin cu propuneri de finanţare.

Bogdan Ivan – preşedintele Asociaţiei Dezvoltatorilor Imobiliari: „Aceste norme BNR vor face ca posibilitatea de a lua un credit să fie mult mai dificilă. Anul acesta va fi foarte concurenţial şi cu multe oferte sau reduceri de preţuri”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 + 1 =