Într-un interviu acordat RFI, europarlamentarul Monica Macovei, fost ministru al Justiţiei,consideră că s-ar impune un referendum pe tema justiţiei, argumentând că judecătorii sau procurorii nu pot să se supună Codurilor Penale, în varianta PSD.

Monica Macovei spune că „adoptarea acestor modificări la Codul Penal şi la cel de Procedură Penală acum câteva zile este o lovitură de stat împotriva justiţiei şi a democraţiei şi un act de trădare naţională a românilor şi a României”.

Atenţionată că sunt cuvinte foarte dure, eurodeputata a replicat: „Este foarte dur ceea ce au făcut ei (…). Au făcut aceste modificări pentru a se scăpa pe ei (…). Nu este pentru drepturile omului, n-are nici o legătură, este o minciună”.

Fostul ministru al Justiţiei sugerează că magistraţii nu ar trebui să aplice noile Coduri Penale: „Să vedem ce fac judecătorii şi procurorii. Eu nu aş aplica aceste texte de lege şi mi-ar fi ruşine să fiu un judecător sau un procuror care se supune acestor Coduri Penale”.

Ar trebui organizat un referendum pentru modificările Codurilor Penale

Monica Macovei pledează pentru un referendum pe tema modificărilor aduse Codurilor Penale, dar a și insistat pe un refuz în masă al judecărilor și procurorilor, chiar dacă acest lucru presupune o forțare a legii. „Ar însemna să încalce legea, dar asta este lege? Adică trebuie totuşi să nu fim formalişti, să spunem asta este legea, cât e ea de proastă şi cât încalcă statul de drept. Să ne amintim de comunism, când eram în dictatură, pentru că practic, trăim aceleaşi vremuri, când o mână de oameni decideau legile şi cei care se opuneau au devenit dizidenţi politici şi au adus democraţia”.

RFI scrie că, în opinia, lui Macovei, referendumul este singura soluție. „Da, ar trebui un referendum pe tema acestor modificări, dar să reţinem că mai avem un referendum din 2009, cu maximum 300 de parlamentari, care nu s-a pus niciodată în practică, deşi a fost validat de CCR şi era obligaţia Parlamentului din 2009, toate Parlamentele de atunci, era obligaţia lor să-l transpună în lege şi n-au făcut-o. Şi n-au păţit nimic”, conchide eurodeputata.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 + 5 =