Dragnea vrea din nou OUG pentru amnistie și grațiere, dar Viorica Dăncilă se opune și a amenințat chiar cu demisia, au declarat pentru G4Media.ro surse din PSD.

Liviu Dragnea mai are însă la dispoziție doar câteva zile. Guvernul poate adopta OUG doar pe durata sesiunii extraordinare parlamentare, adică cel târziu până joi, 19 iulie, când este ultima zi a sesiunii extraordinare, dată stabilită prin hotărâri ale conducerilor celor două camere.

În cazul în care Guvernul dorește totuși să adopte o Ordonanță de Urgență în afara sesiunii parlamentare extraordinare, Senatul și Camera Deputaților trebuie convocate de urgență în termen de cinci zile. Altfel, OUG nu intră în vigoare.

Potrivit informațiilor G4Media.ro, parlamentarilor PSD li s-a transmis să rămână conectați la telefon mobil pe perioada vacanței, în eventualitatea convocării unei noi sesiuni extraordinare.

Pentru liderul PSD, avantajul unei OUG pe amnistie și grațiere este că nu mai trebuie să aștepte modificările la Codul Penal, nici dezincriminarea abuzului în serviciu.

Dacă OUG privind amnistia și grațierea intră în vigoare fie si pentru o singura zi, încetează toate procesele și se clasează toate anchetele în curs care vizează infracțiunile iertate prin amnistiere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

9 + 2 =