Rubrica ”O întrebare pe zi” aduce în atenţia cititorilor un tânăr autor,  muzeograf la Muzeul  ”Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” care, cu talent, pasiune şi migală  cercetează întâmplări şi fapte deosebite ale unor personalităţi mai puţin cunoscute de  tânăra generaţie.  Sorin Turturică a ales să prezinte, în zorii acestui frământat secol XXl destine de excepţie care s-au remarcat într-o perioadă extrem de generoasă în fapte de arme care au adus glorie ţării noastre.

– Sorin Turturică ai publicat, recent,  cartea  „Aviatoarele României, din înaltul cerului în beciurile securităţii”. Mărturisesc că, acest fericit amalgam de emoţie şi informaţie  m-a captivat  de la primele pagini şi am parcurs cartea cu sufletul la gură, până la ultimul paragraf! Incitant subiectul, alertă pana autorului, dublată de un bun simţ de comentator avizat toate fac lectura  plăcută, evaluările dovedesc cunoaştere şi competenţă.

Pentru rubrica O întrebare pe zi  aş titra, Breaking News : „Aviatoarele României, din înaltul cerului în beciurile securităţii” un best seller de calitate!

Îţi dau cuvântul, te rog să nu fii modest, să faci un preambul din partea autorului, argumentând… De ce ar merita osteneala lecturii, faptele petrecute  într-o lume  în care valoarea, competenţa, patriotismul şi fair play-ul se împleteau în mod firesc cu un înalt profesionalism…

– Prima parte a cărții este despre aviație și, mai ales, despre lupta femeilor din România pentru a fi recunoscute ca egale bărbaților în acest domeniu. Deși românii au avut aviatori înaintea multor țări din Occident, nu la fel au stat lucrurile în ceea ce le privește pe femei. Ele au fost cu greu acceptate. În România se considera, mai mult decât prin alte părți, că aviația era un domeniu exclusiv al bărbaților. Era un sport care necesita cunoștințe tehnice, sânge rece și spirit de aventură, și numai un bărbat putea întruni aceste calități. Era chiar o vorbă, la modă în epocă: bărbații care pilotau avioane erau curajoși, iar femeile care doreau să facă același lucru erau inconștiente.

În Franța și Belgia, primele aviatoare au obținut brevetul în 1910; în anul următor, au apărut aviatoare în Rusia, Statele Unite și Anglia. În România, care era o țară cu un cuvânt de spus în dezvoltarea aeronauticii pe plan mondial, o femeie a putut obține brevetul de aviator abia în 1930. Este vorba despre prințesa Ioana Cantacuzino, proprietara școlii de zbor de la Băneasa. De fapt, tocmai pentru că era proprietară și-a putut acorda brevet… și apoi le-a brevetat pe toate celelalte românce care și-au dorit să învețe tainele zborului: Irina Burnaia, Marina Știrbey, Nadia Russo, Virginia Duțescu…

Toate aceste fete sunt pesonaje ale cărții. Le-am urmărit destinele de la primii pași în viață (în măsura în care am găsit informații despre ele și despre familiile lor) și am insistat asupra primelor experiențe în aviație. M-a interesat foarte mult cum au trecut peste dificultățile inerente zborului mecanic și cum au fost receptate în societatea românească performanțele lor.

Am scris și despre două fete formidabile care au obținut brevetul în străinătate. Una dintre ele a fost Elena Caragiani. Ea a fost, de fapt, prima aviatoare a României, pentru că, atunci când, în 1913, a constatat că nu este admisă la examenul pentru brevetare la Școala de zbor de a principelui George Valentin Bibescu din București, a mers la Paris și a obținut brevetul acordat de Aeroclubul Franței. A mai fost și Smaranda Brăescu. În 1928 a reușit să devină prima parașutistă a României (brevet obținut la Berlin), iar în 1932 a devenit a treia aviatoare a țării (brevet obținut la New York). Smaranda a devenit cel mai cunoscut sportiv din România în anii interbelici. În 1932 a doborât recordul mondial absolut la saltul cu parașuta, iar în 1936 a reușit un raid de senzație la bordul unui avion cu un singur motor: a parcurs distanța Roma-Tripoli fără escală.

Undeva pe la jumătatea cărții le găsim pe câteva dintre aceste fete prinse în vârtejul celui de-al Doilea Război Mondial. Mariana Drăgescu, Nadia Russo, Virginia Duțescu și Smaranda Brăescu au fost pe front, cu Escadrila Sanitară. Și-au asumat multe riscuri, pentru că zburau la bordul unor avioane care nu aveau armament de bord, deci nu puteau riposta atunci când erau atacate… În ceea ce o privește pe Irina Burnaia, ea a fost comandant al aviației din Transnistria; a fost, de fapt, prima femeie comandant de escadrilă din România. Ironic sau nu, războiul a fost prilejul care a demonstrat că aviația nu mai era un domeniu rezervat bărbaților – și femeile erau la fel de curajoase și capabile.

Ultima parte a cărții este despre cum li s-a schimbat destinul în momentul în care s-a instaurat comunismul. Absolut toate au avut dosare la Securitate și, cu ajutorul lor, am putut reconstitui momente importante din perioada finală a vieții lor. Smaranda Brăescu e fost acuzată că a făcut parte dintr-un grup de parașutiști militari care dorea să înlăture comunismului. A fost dată în urmărire generală în iunie 1946, dar nu a mai fost găsită niciodată. Nadia Russo a fost închisă mulți ani, apoi a avut domiciliul forțat undeva în Bărăgan. Și Virginia Duțescu a stat mult timp în pușcărie, pe baza unor acuzații absurde.

Irina Burnaia a reușit să fugă în străinătate înainte de a fi arestată. A fost condamnată, în lipsă, la 20 de ani de închisoare. Probleme cu Securitatea au avut și Marina Știrbey sau Mariana Drăgescu. În ceea ce o privește pe Ioana Cantacuzino, ea a decedat în 1951, chiar când cei de la Securitate îi făceau dosarul care, cred eu, putea să ducă la arestarea ei.

De ce ar trebui citită această carte? Pentru că recuperează viețile unor femei care au schimbat în bine România. Sunt câteva persoane pe care nu le cunoaștem aproape deloc. Viața lor a fost o luptă cu prejudecățile unei societăți rămase în urmă la capitolul evoluție socială; a venit apoi războiul, cu toate nenorocirile lui, iar ele au mers pe front, asumându-și aceleași riscuri ca și militarii din linia întâi. Și, când te aștepți ca viața să le surâdă, după mulți ani de efort și suferință, vine partea cea mai dureroasă a destinului: sunt acuzate, urmărite, arestate, condamnate, umilite… și mi s-a părut fascinant să constat că Mariana Drăgescu, Nadia Russo, Virginia Duțescu, Marina Știrbey și-au păstrat caracterul integru până la final. Lecții de viață…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 7 =