Reuniunea anuală tradițională a diplomației românești și-a asumat, prin Ministerul Afacerilor de Externe, o mare sfidare prin invitarea la eveniment, în acest an, a ministrului de Externe german, Heiko Mass. O decizie, în fond, cât se poate de firească și de oportună. Germania este, de departe, aliatul și partenerul economic european cel mai important al României.
Dacă președintele Johannis a declarat, precaut, că liniile politicii externe românești “rămân neschimbate”, adică “suntem un stat membru solid pro-european, dar și un partener strategic puternic al Statelor Unite” și suntem datori “să intarim parteneriatul transatlantic”, șeful diplomației Teodor Meleșcanu a fost mai nuanțat și a insistat pe o altă relație: “Ne dorim să intensificăm dialogul cu Germania” și această relație bilaterală “este una dintre cele mai dezvoltate și mai complexe(…) cu un stat membru UE”, relație bazată pe “legături foarte puternice din punct de vedere politic,economic și social”. În același timp însă, ministrul Meleșcanu a ținut să precizeze că “România are un interes pe care îl împărtășește cu Germania referitor la (nota bene-n.n.) importanța unei relații transatlantice solide”. E drept că numele Statelor Unite n-a fost pronunțat în context (cel puțin din ce a relatat până acum presă), dar o explicație poate fi faptul că declarația a fost făcută la o conferință de presă comună cu omologul său german. În plus, România deține după 1 ianuarie 2019 președinția Consiliului UE, iar Germania este statul preeminent în Europa unită. România speră în sprijinul Berlinului și pentru a obține un mandat în 2020-2021 ca membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU și candidează ca membru în OCDE.
Înseamnă oare că relațiile româno-americane ar fi fost depunctate cu acest prilej, mai ales că tocmai acum s-a produs penibilul incident Rudolph Giuliani? Nu nepărat. Mai degrabă este de reținut, în mod deosebit, faptul că România a marcat interesul față de situația nedorită din cadrul euroatlantic și a sugerat, prudent, că are intenția de a se implica mai activ în eforturile de depășire a momentului critic din relațiile transatlantice, a căror coeziune este solicitată intens (pe moment?), adică, după cum s-a exprimat cât se poate de diplomatic ministrul român, “ într-un mediu care este la ora actuală destul de dificil”.
Și președintele României a amintit, în treacăt, de “consolidarea relațiilor transatlantice”, insistând însă pe Parteneriatul strategic româno-american și în general pe relațiile româno-americane, “prioritate de prim rang”. În schimb, singura referire explicită la Germania pe care a făcut-o în discursul inaugural al reuniunii a fost într-o enumerare, după ce a evocat o serie de probleme regionale: “În egală măsură, veți continua să acționați pentru consolidarea parteneriatelor și relațiilor strategice bilaterale, fie că este vorba de Germania, Franța, Italia, Polonia, Turcia sau, mai nou, Japonia (..)”.Oricum, ulterior președintele român s-a întâlnit cu ministrul german pentru o discuție amplă pe probleme bilaterale, europene etc., întâlnire la care s-au apreciat “relațiile excelente” dintre cele două țări. Despre disponibilitatea României de a contribui mai activ la îmbunătățirea climatului euroatlantic nu a făcut, însă, nici de această dată, vreo referire explicită.
Va fi oare mai activă, de acum înainte, România, în dificilul dialog – să sperăm conjunctural – dintre cele două țărmuri ale Atlanticului?
