Caută
Close this search box.

Olguța Vasilescu ameninţă pensionarii: Vor fi direct afectați dacă nu votează PSD la următoarele alegeri

olguţa vasilescu

Olguța Vasilescu a  recunoscut că există probleme cu plata pensiilor în momentul de faţă. Ministrul Muncii a prezentat la reuniunea femeilor din PSD, de la Mamaia, proiectul legii pensiilor.

„Sunt discuții dacă mai avem sau nu bani de pensii și am avut o confruntare cu președintele României. L-am invitat să își amintească că a promulgat bugetul și a văzut că sunt bani. Acum suntem în situația în care mai este nevoie de bani de pensii, dar de ce? Pentru că din luna iulie a mai apărut o lege adoptată de Parlament, care la grupele 1 și 2 de muncă creștea veniturile pensionarilor.

Când creezi bugetul României nu poți aplica decât legislația în vigoare. Fiind o lege care a apărut în luna iulie, noi trebuie să o aplicăm după luna iulie și avem nevoie de bani la rectificare. De aceea am susținut că este vitală această rectificare bugetară”, a declarat Olguţa Vasilescu.

Ministrul a ameninţat pensionarii și bugetarii, care trebuie să „știe ce îi așteaptă” dacă nu vor vota PSD: pensiile și salariile le vor fi scăzute în cazul în care Opoziția ar câștiga următoarele alegeri.

„Ne-am obișnuit cu aceste fake news-uri pe care le-am avut și când discutam despre salarizare. Cum acum se vorbește despre pensiile speciale, de ce nu le tăiați, de ce nu le impozitați, așa se discuta atunci de ce nu tăiem salariile bugetarilor.

În momentul în care ne-am hotărât să reducem raportul între cel mai mic și cel mai mare salariu și să facem un raport de 1 la 12, a trebuit să fie ajustate câteva mii de salarii din România. Ați văzut scandalul care a urmat, dar acum toată lumea a înțeles cât este de benefică această lege.

Noi vrem să nu mai umble cineva, să nu vină cineva să spună nu mai aplicăm aceste legi. Domnul Ludovic Orban a spus că primul lucru pe care îl va face dacă va ajunge la guvernare va fi să abroge legea salarizării și a fost tras de mânecă de sindicaliști.

Am încercat să am discuții informale cu colegi din Parlament, de la opoziție, pentru adoptarea legii pensiilor și ni s-a spus că ei nu vor vota așa ceva. Este bine ca pensionarii din România să știe că vor fi direct afectați dacă PSD nu va mai fi în măsură să aplice aceste legi pentru că se va modifica guvernarea. Este bine să știe ce îi așteaptă. Ei au mai trăit asta, când s-au tăiat pensii, când s-au impozitat pensii. Iar în buzunarul lor au ajuns mai puțini bani. Aceste lucruri noi le-am reglat încă de anul trecut, din luna martie, când am eliminat impozitul de la pensiile sub 2.000 de lei, am făcut niște lucruri bune”, a precizat Vasilescu.

2 răspunsuri

  1. Taiati pensiile speciale. Taiati pensiile nesimtite. Apoi incep sa ma gandesc la ce spune roscata.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri