Caută
Close this search box.

Incendiu în Capitală: un bloc cu 50 de apartamente a ars. Victimele au ajuns la spital în stare gravă

Un bloc cu trei etaje, plus mansardă, situat în sectorul 5 al Capitalei a ars aproape în întregime, iar acoperișul unei case și o anexă s-au transformat și ele în scrum vineri noapte.

Pompierii au intervenit cu 19 maşini cu apă și spumă și șase autoscări, dar, puși față în față cu flăcările și-au dat seama că nu pot înainta pe lângă bloc pentru că distanța dintre imobil și celelalte construcții nu depășește un metru.

Din fericire, locatarii au reușit să iasă din case. Însă cel puțin nouă oameni – printre care doi pompieri – au fost răniți.

Panica s-a instalat în toiul nopţii, când oamenii care locuiesc în apartamentele situate la mansarda blocului au simţit un miros puternic de fum.

Stăm la etajul 4, ne-am trezit că se auzea, țipa cineva și fum și se auzea ca picăturile. Când ne-am uitat, am văzut că era blocul în foc și am coborât jos”, spune o locatară.

În scurt timp, iadul s-a dezlănţuit şi flăcările imense, care ar fi izbucnit de la o anexă aflată lângă bloc, păreau de neoprit. Şi vâlvătaia a înghiţit în doar câteva clipe mare parte din blocul cu trei etaje, plus mansardă.

Ușile erau închise acolo la etaj, nu erau deschise, noi am deschis și am luat copilul cum eram”, povestește un locatar.

În timp ce oamenii alergau disperaţi din calea focului, pompierii duceau o luptă inegală cu vâlvătaia.

A ars tot, sigur, și la mine. A făcut explozie, am văzut o ușă cum din explozie s-a deschis”, o locatară.

Eu n-am simțit nimic, că dormeam. Aveam ușa închisă și niciodată… A venit peste noi și fumul și a luat foc”, un locatar.

”O manifestare violentă a incendiului pe fațada blocului până la nivelul mansardei. Incendiul s-a extins către partea centrală, unde jetul de apă nu reușește să atingă fiecare punct. Au fost mai multe persoane care au fost rănite, în primul rând, doi dintre pompierii care au acționat pentru stingerea incendiului. Mai există și o femeie cu expunere la fum”, a declarat Daniel Vasile, purtător de cuvânt al ISU București.

În plus, militarii au solicitat sprijinul celor de la Apa Nova pentru suplimentarea presiunii pe reţeaua de hidranţi.

Potrivit locatarilor, în blocul situat în sectorul 5 al Capitalei ar fi peste 50 de apartamente.

Anchetatorii urmează să afle cauza incendiului, dar şi dacă dezvoltatorul avea toate autorizaţiile necesare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri