Înghiţim sute de aditivi alimentari pentru că legislaţia europeană ne permite acest lucru. De altfel, ultimele studii făcute în România sunt vechi de 7 ani, iar lipsa controalelor a dus la o explozie de substanţe chimice în industria alimentară.
Consumul de aditivi a devenit o problemă naţională. Estimările arată că, într-o singură zi, un om poate înghiţi chiar şi 200 de E-uri. Vorbim despre substanţe chimice – admise în industria alimentară – dar care pot provoca dezechilibre serioase în organism, dacă sunt ingerate în cantităţi mari. Iar asta se întâmplă şi pentru că oamenii nu citesc etichetele, dar şi pentru că producătorii nu respecta întotdeauna limitele admise.
”Doamneeee, nici pisicii nu i -as da aşa ceva! Slănină, colesterol, grăsimi, apă… Apa e sanătoasă când o bei. Proteină din zer din lapte e ciudat să fie în cremvurști, conservanţi…
Icrele practic sunt aşa de crap 6%”, spune Corina Zugravu.
Trebuie precizat însă foarte clar că aditivii adăugaţi în mâncarea noastră sunt acceptaţi de Uniunea Europeană. Problema este alta: nimeni nu ne poate spune în ce cantitate îi consumăm. Pentru că niciun om nu stă să-şi numere substanţele chimice ingerate.
Câtă lume ştie că cele mai multe dintre produsele afumate sunt, de fapt, injectate cu aromă de fum sau îmbăiate în fum lichid, adică în E-uri. Vorbim iarăşi de substanţe chimice admise pentru conservare, dar care nu au nimic comun cu afumarea naturală tradiţională cu lemn.
Şi atunci să nu ne mai mire de ce banalul pachet pus copilului la şcoală poate fi o bombă pentru dieta minorului – susţine preşedintele Organizaţiei Infocons.
Sorin Mierlea, preşedinte Infocons: ”Într-un sandviș pe care îl punem la un copil la şcoală poate să ajungă până la 47 de E-uri.”
Situaţia este şi mai gravă atunci când producătorii NU respectă limitele maxime admise de aditivi alimentari.
Ultimul studiu făcut de Ministerul Sănătăţii, vechi din 2011, arată că în cazul a 39 de E-uri identificate în 107 categorii de alimente au existat depăşiri. Asta înseamnă că oamenii care au mâncat acele produse au acumulat în organism susbstante chimice peste limita sănătoasă.
Studiul face referire între altele şi la E 321 – un antioxidant frecvent folosit în patiserie, în supe instant, în snackuri, produse din carne şi fructe procesate – a cărui valoare era depăşită cu peste 200 la sută. Studiul mai menţionează creşteri anormale la sulfiţi, dar şi la emulgatorii din industria dulciurilor şi coloranţi.
Şi atunci se pune întrebarea de ce nu a mai monitorizat nimeni acest domeniu în ultimii 7 ani? Nu putem da vina numai pe consumatori că nu citesc etichetele.
Laboratoarele Autorităţii Naţionale Sanitar Veternitare NU sunt în stare să verifice, într-un an, mai mult de 1000 de probe de produse alimentare. O picătură într-un ocean, dacă ne gândim că avem o piaţă de retail alimentar de 40 de miliarde de euro şi câteva milioane de alimente la consum. Deşi puţinele verificări confirma că domeniul este scăpat de sub control, autorităţile nu par să găsească timp pentru aditivi.
Ultimul control făcut de ANSVSA a scos la iveală doar câteva depăşiri.
– La E127, un colorant roşu, pe bază de iod, folosit în industria prăjiturilor care poate afecta – în cantităţi mari – glanda tiroidă.
– La sulfiţi – utilizaţi drept conservanţi în pişcoturi, biscuiţi şi fructe uscate. La fel, cu risc pentru sănătate în cantităţi mari, de la suferinţe respiratorii şi alergii până la probleme digestive.
Vorbim totuşi doar de patru probe neconforme dintr-o mie… Şi cam atât …
Până autorităţile vor lua atitudine, piaţa trebuie reglementată de consumator. Iar cine nu are timp să citească eticheta poate folosi aplicaţia celor de la Info-Cons. Aceasta scanează codul de bare şi indică lista E-urilor din produse .
Sorin Mierlea, Info-Cons: ”Autorităţile publice să încerce o reglementare urgentă la plafonarea numerică de aditivi, coloranţi, conservanţi în produse agroalimentare, să facă publice controalele.”
În Franţa există mai mult de atât. Alimentele au pe ambalaj o scală de culori: verde, galben, portocaliu şi roşu. Verde înseamnă că produsul are calitate nutriţională ridicată. Iar roşu, dimpotrivă, una foarte scăzută.
Industria alimentară lucrează în prezent cu 300 de aditivi autorizaţi de Uniunea Europeană. Acidifianţi, emulgatori, arome, potentiatori, gume şi prafuri fără de care afacerea nu ar fi profitabilă. Încasările ar trebui să treacă însă pe planul doi. Şi ar trebui să primeze sănătatea consumatorului.
Până acum, Uniunea Europeană nu a revizuit decât utilizarea a trei coloranţi. Dar şi-a propus ca până în 2020 să reevalueze toată lista de substanţe chimice alimentare. Vorbim despre o revoluţie vitală în alimentaţie de vreme ce un om ajunge să consume, în medie, 2 kilograme de aditivi pe an.
