Caută
Close this search box.

Prin labirintul spitalului privat

Asigurările private de sănătate nu înseamnă doar o sintagmă utopică, vânturată de câţiva ani încoace.

Omul modern al zilelor noastre, chiar şi românul, simte tot mai mult nevoia de a plăti în plus pentru servicii de foarte bună calitate. Iar cum sănătatea este de departe cel mai de preţ bun al omului, nu i se pare nimănui deplasat să-şi asigure garanţia unei vieţi rezonabile şi longevive.

În ultima vreme, tot mai multe firme de asigurări, dar şi clinici medicale, au scos pe piaţă pachete de servicii de sănătate, extrem de atractive – şi nu numai din prisma calităţii serviciilor, însă şi al preţului.

Rămâne însă de văzut dacă el vor prinde viaţă pe pământ românesc atâta vreme cât noţiunea de sistem privat s-a oprit la poarta spitalului. Cu alte cuvinte, într-un sistem spitalicesc majoritar de stat, e greu să faci loc asigurărilor suplimentare de sănătate. Cauzele sunt multiple. Voi insista pe două dintre ele, care mi se par relevante: corupţia şi incompetenţa.

Să le luăm în odine. Nu este o noutate că şpaga este şefa sistemului sanitar românesc. Prin urmare, dacă te duci într-un spital bun, cu un nivel de dotare net superior tuturor ambulatoriilor de specialitate din întrega ţară, dai o mică şpagă şi te investighezi din cap până în picioare, mai bine decât în Occident, şi fară să plăteşti lunar unui operator privat. Iar aspectul incompetenţei vine şi-l completează pe cel al corupţiei: statul, prin instituţiile sale, defineşte un consistent pachet bazal de servicii medicale, capabil să-l asigure sistemul public.

După cum bine ştiţi, pe hârtie şi mai ales în spital – în ambulatoriu, acolo unde ar trebui să se rezolve 90 la sută din bolile cronice, sunt investigaţii absolut inaccesibile pentru bolnavi şi păguboase pentru întreg sistemul de sănătate – serviciile medicale sunt decontate de asigurările sociale de sănătate. În realitate, doar jumătate din necesarul de servicii de sănătate sunt acoperite din cauza interminabilelor blocaje financiare şi a managementului dezastruos.

Cu toate acestea, în ciuda contextului, asigurările private de sănătate au sorţi de izbândă, pentru că omul crede în preţul sănătăţii sale, iar ciubucul nu-i oferă garanţia scrisă că este tratat cum se cuvine.

Citește și: O femeie a fost bătută crunt într-o spălătorie din Ilfov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri