Caută
Close this search box.

Codrin Ştefănescu declară că va fi dată amnistia: “Să facem dreptate până la capăt”

codrin ştefănescu

Codrin Ștefănescu, secretarul general al PSD, a declarat că PSD şi ALDE vor „merge până la capăt” cu modificarea legislaţiei penale, al cărei scop final este salvarea corupţilor.

Omul lui Dragnea a promis modificarea Codurilor Penale prin ordonanță de urgenţă. Fără a pomeni cuvântul graţiere, el a spus că amnistia va fi dată, deoarece trebuie „să facem dreptate până la capăt”.

„Vor fi modificate codurile prin ordonanță. Va fi dată și amnistia. O să facem dreptate până la capăt. Până la capăt înseamnă până la capăt. Cel puțin toate lucrurile astea, inclusiv războiul nostru, nu cu multinaționale, ci cu companiile și cu interesele și grupurile străine care își bat joc de țară și uită să își plătească taxele și impozitele aici și care, culmea, au susținători din partea #rezist, din partea lui Soros, din partea lui Iohannis, din partea unei camarile de la PNL și USR”, a afirmat Codrin Ștefănescu.

Baronii PSD, în frunte cu Liviu Dragnea şi Marian Oprişan, susţinuţi public de Călin Popescu Tăriceanu, au spus luna trecută, la tribuna Consiliului Naţional al PSD, că Guvernul Dăncilă are obligaţia să facă dreptate dând ordonanţa amnistiei şi graţierii.

Actul nu e posibil fără semnătura ministrului Justiţiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri