Caută
Close this search box.

Descifrarea guvernării

E la noi în cartier un înţelept căruia i s-a dus vestea că te rezolvă repede şi eficient când te duci la dânsul cu o dilemă. Românii au tot mai puţine lucruri și condiții decente de trai, dar de dileme, trileme și așa mai departe nu se poate plânge nimeni.

Înţeleptul locuieşte într-una din căsuţele cărora, între cele două războaie mondiale, li se spunea „locuinţe ieftine”, iar acum „vile”. El ocupă doar o cameră, altfel n-ar mai fi înţelept. Între peretele casei şi gard e o jumătate de metru, unde încap câțiva vecini subnutriți, pentru un barbecue (cum le spun americanii mititeilor).

Mă scol dimineaţa cu o groaznică dilemă de cap. Înfulec un iaurt şi dau fuga la înţelept. Deja la uşa dânsului s-a format o coadă. Cetățenii vin când viaţa şi limbajul li se complică atât de tare că ei nu mai pricep nimic. Înţeleptul se apleacă asupra neînţelesului şi-l traduce pe limba lor, în cuvinte simple, omeneşti.

Astfel, oamenii pot fi siguri că viaţa n-a trecut pe lângă ei, că n-au pierdut niciun tren, sau că le-au pierdut pe toate. Vin români pe care-i derutează expresii cum ar fi, de pildă, „majorări salariale eșalonate”. Citeste textul integral AICI

Citeste si: Descoperire neașteptată în interiorul oaselor umane!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri