Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari cere Executivului Dăncilă „creșterea salariilor ceferiștilor cu 50%” și accelerarea investițiilor guvernamentale în infrastructură.

„În urma dezbaterilor, membrii Comitetului Director au hotărât ca în data de 14 februarie 2019 să se organizeze întâlnirea Consiliului Național de Conducere al FSTFR, iar în data de 4 aprilie 2019, în contextul programului de activități pentru marcarea Zilei Feroviarului, se va organiza un miting de protest”, se spune într-un comunicat al Federației.

Sindicaliștii mai cer și „numirea unui ministru al Transporturilor competent”.

Solicitările lor vin după ce, la finalul anului trecut, sindicaliștii de la metrou au obținut o mărire a salariilor cu 20%.

Potrivit liderului sindical Ion Rădoi, media salariului tarifar la metrou era, în decembrie, de 3.300 de lei, la care se adăugau sporuri pentru cei care lucrează noaptea, în zilele de sărbătoare și în weekend. Liderul sindical a precizat că mărirea salarială se aplică și sporurilor.

Cu tot cu sporuri, salariul mediu urma să ajungă la circa 4.000 de lei, potrivit digi24.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 7 =