Caută
Close this search box.

A revenit! Victorie-spectacol pentru Simona Halep la Australian Open !

UPDATEÎn turul secund, Simona Halep o va înfrunta joi pe americanca Sofia Kenin, 20 de ani, loc 37 WTA, care a învins-o în primul tur pe Veronika Kudermetova, scor 6-3, 3-6, 7-5.

Numai previziuni sumbre și pronosticuri negative, de asta a avut parte, inclusiv din România, liderul mondial al tenisului feminin, Simona Halep.

Contrazicându-i  pe (aproape) toți, Simona oferit un adevărat spectacol în primul meci de la Australian Open. S-a enervat teribil, s-a descătuşat de bucurie în momentele tensionate, i-a cucerit pe fanii australieni cu o declaraţie specială şi a reuşit lovitura zilei la primul turneu de Grand Slam al anului.

Liderul WTA a avut parte de o partidăs extrem de tensionată. A pierdut primul set cu Kaia Kanepi, dar a reuşit să revină şi să câştige cu 2-1 (6-7 (2), 6-4, 6-2). După ce un prim set în care estona s-a mişcat mult mai bine, românca s-a mobilizat şi chiar a reuşit lovituri fantastice.

https://youtu.be/ZM3m9JFBOIo

La scorul de 3-3, în actul secund, Halep şi Kanepi au schimbat 11 puncte, pe serviciul Simonei, iar numărul 1 mondial a încheiat punctul cu o lovitură superbă în lung de linie. Adversara nici măcar nu a mai încercat să ajungă la minge.

Simona a beneficiat de ajutorul antrenorului echipei naţionale de FED Cup a României, Florin Segărceanu. Acesta a făcut deplasarea cu lideul clasamentului feminin de tenis şi a fost surprins în tribune la primul meci din Australia, împotriva Kaiei Kanepi.

După despărţirea de Darren Cahill, Halep nu şi-a ales încă un antrenor, dar a început o colaborare cu Segărceanu, după ce acesta s-a autopropus să o ajute în perioada dintre sezoane: ”Îmi ofer serviciile să o ajut cât timp se antrenează în ţară, dar n-aş putea să o însoţesc în turnee”, declara în urmă cu două luni căpitanul nejucător al României, pentru Libertatea. Oferta a fost primită cu braţele deschise de Simona. Cei doi au colaborat foarte bine şi se pare că sportiva l-a convins să o însoţească şi în Australia.

La finalul meciului, organizatorii au hotărât că punctul obţinut de Simona, la 3-3, în setul secund, a fost cel mai frumos al zilei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri