Caută
Close this search box.

Cu ce nenorociri se ocupă Curtea Constituţională ca să îl scape pe Dragnea de puşcărie

valer dorneanu

Curtea Constituţională a ignorat articole care ar fi probat faptul că completurile de cinci judecători au fost formate conform legii pentru a îl putea scăpa pe Liviu Dragnea de un complet dezavantajos.

Cristina Tarcea a dezvăluit la Antena 3, în faţa lui Radu Tudor, ce a făcut CCR controlată de Dragnea pentru a-l salva pe acesta.

Cu legea în mână, dna Tarcea a citit cele două texte care reglementau între 2014- 2018 conducerea completurilor de 5 judecători, despre care CCR a decis că ar fi fost nelegal constituite. Articolul 32 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, alin 4 şi 5, spunea astfel:

„(4) Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie aprobă numărul şi compunerea completelor de 5 judecători, la propunerea preşedintelui Secţiei penale. Judecătorii care fac parte din aceste complete sunt desemnaţi, prin tragere la sorţi, în şedinţa publică, de preşedintele sau, în lipsa acestuia, de vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. (…)

(5) Completul de 5 judecători este prezidat de preşedintele sau vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, atunci când acesta face parte din complet, potrivit alin. (4), de preşedintele Secţiei penale sau de decanul de vârstă, după caz”.

Ar părea că, într-adevăr, preşedintele şi vicepreşedintele prezidează completurile doar când fac parte, ceea ce poate fi condiţionat de tragerea la sorţi, dar şi de specialitate, pentru că dacă amândoi sunt civilişti, nu aveau cum să fie în completurile de penal, chiar dacă ar fi sau nu toţi cinci traşi la sorţi.Dar există şi art 33:

„Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau, în lipsa acestuia, unul dintre vicepreşedinţi prezidează Secţiile Unite, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, precum şi Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Completul de 5 judecători şi orice complet în cadrul secţiilor, când participă la judecată”.

Deci completurile menţionate în mod special şi oricare altul, dacă participă la el, precizare necesară pentru a nu testa ubicuitatea preşedintelui.”Deci cine conduce completul de 5?”, l-a întrebat dna Tarcea pe moderatorul care a admis că textul e cât se poate de clar, iar ceea ce aude acum e cu totul diferit de motivarea CCR şi de comentariile din presă.

Deci, CCR nu numai că s-a băgat în mod abuziv pe un teritoriu care nu-i aparţine, adică legalitatea, domeniu de competenţa exclusivă a instanţelor de judecată, dar a şi siluit această judecată, ignorând cu bună ştiinţă, cu intenţia directă, un text de lege care ar fi împiedicat practic pronunţarea soluţiei la care s-a ajuns, observă Ioana Ene Dogioiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri