Laura Codruța Kovesi a acordat primul interviu, la revenirea de la Bruxelles, postului Europa FM.

Cum primiți vestea celor două voturi care vă confirmă ca favorită a cursei pentru funcția de procuror european?

Sunt extrem de bucuroasă și onorată, cred că acest vot din Parlamentul European nu a fost un vot doar pentru mine, ci a fost un vot pentru sistemul de justiție român dar și pentru toți cetățenii români care au susținut în ultimul timp lupta anticorupție și statul de drept.

În egală măsură cred că acest vot este și pentru toți procurorii și judecătorii din Europa care sunt supuși presiunilor în activitatea lor. Aș vrea să vă spun că m-am înscris în această cursă pentru conducerea Parchetului European ca profesionist, nu am avut suportul Guvernului de la București, nici nu l-am cerut și nici nu mă așteptam să îl primesc.

Ceea ce a depins de mine am făcut, este o mare onoare că am obținut primul loc la selecția tehnică a Comisiei Europene și că am avut ocazia să îmi susțin candidatura în Parlamentul European alături de ceilalți doi profesioniști din Franța și Germania.

Cum vi s-au părut audierile?

Competiția în general a fost organizată într-un mod desăvârșit, sunt bune practici din care toate țările au ceva de învățat și mai ales noi, România, avem de învățat. Cred că s-au pus acele întrebări la care se aștepta un răspuns.

Nu știu dacă sunt identice cu întrebările care au fost puse colegilor mei sau nu, pentru că nu am putut urmări ieri, însă cred că s-a vrut lămurirea unor aspecte de natură tehnică, dar și a unor principii în ceea ce privește candidații care au fost prezenți.

Ce șanse considerați că aveți în etapa următoare, cea a negocierilor din Consiliul UE, ținând cont că, după cum ați spus și dumneavoastră, nu sunteți sprijinită de autoritățile de la București?

Ceea ce a ținut de mine am făcut. De acum este o decizie a oficialilor europeni, este o decizie politică care urmează să se ia cu privire la această chestiune. Regulamentul prevede că decizia se ia prin consensul între Consiliul UE și Parlamentul European.

Spuneți-mi, vă rog, cum comentați protestele din ultimele zile ale magistraților români. Sunteți de acord cu revendicările lor?

Sunt magistrat român și sunt alături de colegii mei chiar dacă doar astăzi m-am întors în țară și efectiv nu am fost aici. Cred că în aceste zile, magistrații români se opun cu îndârjire preluării sub control politic a justiției în urma unei Ordonanțe de Urgență care încalcă normele europene, încalcă recomandările explicite ale Comisiei Europene.

Situația în care s-a ajuns este una gravă, știm cu toții că un protest al magistraților este ceva ieșit din comun. Chiar ieri când eu îmi susțineam candidatura în comisiile Parlamentului European, DNA, insituția pe care am condus-o timp de cinci ani de zile, a afișat un mare banner pe site-ul propriu prin care a avertizat că este în pericol, că se încearcă blocarea activității și că nu va mai putea combate corupția la nivel înalt, deci categoric sunt alături de toți colegii mei, procurori și judecători.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 + 6 =