Caută
Close this search box.

RADET anunţă că intră în faliment! Din nou avarie la peste 200 de imobile

RADET

Administratorul special al RADET, Alexandru Burghiu, a declarat marţi că, „pentru stabilitate pe termen mediu şi lung”, a fost aleasă soluţia înfiinţării unei noi companii, regia urmând să intre în faliment foarte curând, potrivit Agerpres.

„În data de 22 (n.r. – februarie) există o adunare a creditorilor unde se va hotărî. (…) Din ce am înţeles şi de la ELCEN, votul nu va fi unul pozitiv. În orice situaţie, cu excepţia votului pozitiv, noi vom intra în faliment pe data de 27, când judecătorul sindic va lua act de decizia creditorilor”, a explicat el, fiind prezent la dezbaterea „Căldura avariată a Bucureştiului şi situaţia RADET. Probleme, soluţii, posibilităţi de acţiune”.

Potrivit acestuia, luni a avut loc o întâlnire la PMB, în care grupuri din Consiliul General „au dezbătut şi au ajuns la o concluzie comună – RADET-ul trebuie salvat, nu există altă variantă”.

Totodată, el a dat asigurări că furnizarea energiei termice în Capitală nu va suferi sincope.

„Există şi o obligativitate din punct de vedere al legislaţiei. Legea utilităţilor publice obligă UAT-ul la furnizarea agentului termic în municipiul Bucureşti.

S-a luat hotărârea înfiinţării unei noi companii, se prefigurează a se numi Termoenergetica, companie ce va prelua părţile bune – să spunem – din actuala Energetica – mă refer la licenţe, autorizaţii, personal, contracte, astfel încât furnizarea agentului termic să se desfăşoare fără niciun impas. (…)

Nu există sub nici o formă posibilitatea sistării agentului termic către municipiul Bucureşti. (…) Pentru o stabilitate pe termen mediu şi lung s-a ales această soluţie – a înfiinţării unei noi companii. (…) Fosta companie se va diviza, partea ‘pro’, să îi spunem – licenţe, oameni, se vor transfera către această nouă companie, companie care va prelua furnizarea agentului termic, practic va înlocui RADET-ul”, a afirmat el.

Burghiu a arătat că noua companie ar urma să „preia oameni în totalitate, contracte, achiziţii, indiferent de stadiul lor”, şi ar putea să atragă fonduri europene.

Acesta a vorbit de planul de a atrage 167 de milioane de euro din fonduri europene, pentru reabilitarea a 212 kilometri de reţea primară de furnizare de energie termică din Capitală, din totalul de 987 de kilometri.

El a explicat că noua companie nu va prelua şi datoriile regiei. „Datoriile RADET către ELCEN – vor rămâne în continuare, se vor executa bunurile care există în patrimoniul privat al RADET-ului, iar restul se va stinge”.

La rândul său, administratorul special al ELCEN, Claudiu Creţu, a vorbit despre datoriile pe care RADET le are.

„În tabelul definitiv de creanţe suma este de 3,7 miliarde de lei – datoria RADET către ELCEN. Prin planul de reorganizare ELCEN, aprobat de către creditorii ELCEN şi confirmat de către judecător, s-a înaintat soluţia ca această sumă de 3,7 să fie actualizată la suma de 1,095 (de miliarde lei – n.r.), datorită faptului că suma de 3,7 miliarde este o sumă în litigiu. Şi fiind o sumă în litigiu, evaluatorul din cadrul procedurii de insolvenţă a actualizat-o la suma de 1,095”, a explicat administratorul ELCEN.

Şi el a dat asigurări că „nu va exista nici o sincopă cu privire la producerea de energie termică”.

Locuitorii din sectorul 5 au rămas fără căldură

Un număr de 200 de imobile din sectorul 5 al Capitalei, în cea mai mare parte blocuri, sunt afectate de avarii la reţeaua de termoficare, potrivit informaţiilor postate marţi pe site-ul RADET, citat de Agerpres.

Blocurile se află pe str. Petre Ispirescu, Calea Rahovei, str. Sg. Ghe. Iorga, Al. Bărbăteşti, str. Sg. Ghe. Donici, str. Bârcă, str. Focşani, str. Iancu Jianu, str. Petre Ispirescu, str. Modoran Ene, str. Pribeagului, Al. Rădăşani, str. Cap. Ilina, str. Oltina, str. Pecineaga, str. Sg. Scarlat, str. Slt. Popa, str. Vicina, str. Dunăvăţ, str. Frecăţei, str. Malcoci, str. Pictor Dan Mihail, str. Pictor Lecca, str. Sălaj, str. Teliţa, Al Malcoci, Al. Pricobani, str. Cobadin, str. Făt Frumos, str. Ileana Cosânzeana, Cal. Ferentari, str. Petre Păun, str. Sg Turturică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri