În încercarea de a înțelege lumea care ne înconjoară, savanții au propus o mulțime de teorii, mai mult sau mai puțin fanteziste. Unele s-au dovedit fundamentate, în vreme ce altele au fost doar niște închipuiri naive. Uneori, pornind de la date sau ipoteze incorecte, oamenii de știință au interpretat anumite ipoteze ca fiind adevărul absolut. Cercetările ulterioare au arătat că s-au înșelat amarnic. Iată cinci idei pe care oamenii le-au crezut adevărate timp de secole și care s-au dovedit a fi false.
Existența planetei Vulcan
În secolul al XIX-lea, savanții și astronomii credeau că între Soare și Mercur mai există o planetă, pe care au numit-o Vulcan. Teoria existenței planetei Vulcan a fost lansată de matematicianul Urbain Jean Joseph Le Verrier, care a observat că orbita lui Mercur prezenta niște anomalii inexplicabile.
Le Verrier susținea că motivul acestor anomalii trebuia să fie un obiect cosmic – o lună sau o planetă mică – ce acționa ca sursă de gravitație. Anumiți astronomi s-au îndoit de existența lui Vulcan, iar căutarea acestei planete ipotetice a fost abandonată în 1915. Mai mult, teoria relativității generale a ajutat la explicarea fenomenelor ciudate asociate planetei Mercur.
Teoria generației spontane
Teoria generației spontane a fost popularizată de Aristotel. Timp de secole, savanții au crezut că organismele vii iau naștere din materie neînsuflețită, fără implicarea vreunui alt organism sau a vreunui mijloc de reproducere. Cel care a popularizat această teorie – denumită teoria generației spontane – a fost filosoful grec Aristotel.
Însă Aristotel nu a fost primul care credea că viața ia naștere astfel. Gânditorii de dinaintea lui credeau că organismele vii iau ființă din noroi și pământ, cu ajutorul expunerii la soare. Mai mult, teoria generației spontane a persistat timp de secole după Aristotel. A fost susținută de anumiți savanți chiar și la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Ulterior, cercetările au demonstrat că Aristotel și înaintașii săi se înșelaseră amarnic.
Teoria Pământului în expansiune
Înțelegerea modernă a mișcării și schimbării formei Pământului se bazează pe conceptul de subducție (procesul de scufundare care are loc la întâlnirea dintre plăcile tectonice). Înainte ca această idee să fie acceptată, mulți savanți credeau că Pământul își mărește volumul în mod perpetuu. Această teorie explica multe fenomene, cum ar fi lanțurile muntoase și deplasarea continentelor. Ulterior, s-a dovedit că Pământul nu își mărește volumul și că schimbarea formei lui este cauzată de mișcarea plăcilor tectonice.
Eterul
Până în secolul al XIX-lea, oamenii de știință au presupus că lumina și forțele electromagnetică și gravitațională au nevoie de un mediu care să le ajute să se propage în univers. Așa a apărut teoria eterului, un element misterios care facilita răspândirea energiei.
Experimentele ulterioare au contrazis această teorie, însă mulți au continuat să creadă în ea. A ieșit din uz treptat, odată cu apariția unor explicații cu bază științifică mai solidă.
Tabula rasa
Aceasta este una dintre ideile cele mai vechi și mai controversate din psihologie. Potrivit acestei teorii, oamenii se nasc fără personalitate, iar orice trăsătură intelectuală sau psihică este rezultatul educației și al experienței. Teoria Tabula rasa elimină orice idee de instinct sau capacitate înnăscută. Nu ne putem îndoi că educația și experiența joacă un rol vital în formarea personalității, însă trebuie să ținem cont și de rolul jucat de genetică.
După ani întregi de studii și experimente, s-a dovedit că unele trăsături sunt moștenite, iar teoria Tabula rasa s-a transformat din adevăr științific în idee eronată.
