Caută
Close this search box.

Un fost ofiţer al Servciilor de Informaţii din SUA a pledat vinovat pentru spionaj în favoarea Chinei

sua

Departamentul de Stat din Statele Unite a anunţat că un fost ofiţer al Agenţiei de Informaţii a Apărării a pledat vinovat în urma acuzaţiilor de tentativă de spionaj în favoarea Chinei.

Ofiţerul Ron Rockwell Hansen este acuzat că a încercat să transmită informaţii clasificate Chinei în schimbul a sute de mii de dolari, fiind agent secret al guvernului chinez.

Hansen şi-a început munca în Agenţia de Informaţii a Apărării (DIA) în anul 2006, după ce s-a retras din armata americană. În DIA, el era resposabil cu recrutarea şi coordonarea agenţilor străini.

A fost recrutat de serviciile de informaţii din China în anul 2014, conform informaţiilor oferite de Departamentul de Stat. Aflat la Beijing, Hansen a intrat în contact cu serviciile chineze de informaţii şi a devenit un agent dublu care susţinea că lucrează în interesul Statelor Unite.

Fostul ofiţer a fost reţinut de FBI în luna iunie, când acesta se afla pe drum spre Aeroportul Internaţional Seattle-Tacoma, de unde urma să călătorească în China.

Anchetatorii susţin că acesta a avut întrevederi cu agenţi de informaţii chinezi, pe care nu le-a fi raportat şi le-a transmis acestora informaţii clasificate la care nu ar fi trebuit să aibă acces.

Departamentul de Justiţie a informat că Hansen a avut probleme financiare mari între 2013 şi 2016, având datorii de sute de mii de dolari. În perioada aceea, Hansen a primit 800.000 de dolari din China, bani pe care i-ar fi transportat în Statele Unite şi pe care nu îi putea justifica.

La începutul acestui an, Hansen a fost acuzat de FBI că încerca să obţină informaţii de la colegii săi despre poziţia SUA privind cele Două Corei, cât şi operaţiunile militare planificate împotriva Chinei, pe care voia să le vândă contactelor sale din China.

Hansen poate primi o pedeapsă de până la 15 ani de închisoare. Sentinţa finală va fi dată în 24 septembrie, informează Mediafax.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri