Caută
Close this search box.

Ce provoacă o singură țigară? Efectele devastatoare ale fumatului asupra sănătății

Fumul de ţigară influenţează PH-ul sanguin și cauzează mici fisuri, chiar în vasele prin care curge sânge oxigenat. Atenţie, nu e nevoie de mai mult de o singură ţigară pentru ca aceste modificări să apară.

Fumatul nu afectează doar plămânii, aşa cum ştiu cei mai mulţi dintre noi. Impactul se constată, în primul rând, la nivelul vaselor de sânge. Mai precis în interiorul lor.

Funcţia cardiacă şi pulmonară sunt intim legate. Haideţi să vedem vasele care alimentează atât inima cât şi plămânii.
O ţigară fumată în tihnă – relaxarea perfectă pentru un cunoscător. Acest fum ajunge tocmai în endoteliul vascular, adică într-o foiţă care intră în contact direct cu sângele și îl fisurează.

Inflamația cronică, determinată de fumatul cronic, vă astupă încet, încet vasul.

Pe de altă parte, nicotina, indiferent de sursa acesteia, este un vaso-constrictor, adică îngustează vasele de sânge. Odată ce devin de calibru mai mic decât în mod normal, automat creşte presiunea sângelui, adică tensiunea arterială.

Dr. Magdalena Ciobanu, medic primar pneumolog: „Ai inhalat din ţigară, s-au strâns vasele de sânge, ai presiunea mai mare. Cu  fiecare fum de ţigară, riscul să pleznească, ca să mă exprin mai puţin academic, mai pe înţelesul oamenilor, creşte. Este fără niciun fel de exagerare la fiecare fum creşte riscul să crape vasul.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri