Prințul William a adus joi un omagiu trupelor din Australia și Noua Zeelandă la o ceremonie emoțională de Ziua Anzac, la șase săptămâni după masacrul din moscheile din Christchurch, potrivit AFP.
În Noua Zeelandă, prințul se va întâlni cu supraviețuitorii atacurilor din 15 martie, în care au fost ucise 50 de persoane, va depune o coroană de flori la serviciul anual pentru onorarea celor care au servit în forțele armate ale celor două țări.
Prim-ministrul Jacinda Ardern a declarat că masacrul din 15 martie a arătat că „există încă o diviziune de depășit” în lume și a cerut o reînnoire a „principiilor libertății, democrației și păcii pentru care țara s-a luptat”. Noua Zeelandă a redus săptămâna trecută nivelul de amenințare a terorismului de la mare la mediu, ceea ce înseamnă că un alt atac este considerat „fezabil” decât „foarte probabil”. Cu toate acestea, numărul serviciilor Anzac din Auckland a fost redus pentru a evita suprasolicitarea forțelor de securitate.
Ziua Anzac marchează aterizarea, la 25 aprilie 1915, a trupelor australiene și a celor din Noua Zeelandă la Gallipoli, pe peninsula turcă, într-o campanie din cadrul Primului Război Mondial împotriva forțelor otomane sprijinite de Germania. Mai mult de 10.000 de militari din Australia și Noua Zeelandă au murit în campanie și, deși nu au reușit în obiectivele militare, au dat naștere comemorărilor curajului și prieteniei strânse care leagă cele două țări.
Prințul William s-a așezat alături de Ardern în timpul ceremoniei de depunere a coroanelor la Muzeul Memorial de Război din Auckland, în timp ce zeci de ofițeri de poliție înarmați păstrau paza, iar lunetiștii puteau fi văzuți pe acoperișul clădirii. Prințul William nu a vorbit la serviciul Zilei Anzac, dar este de așteptat să dea o adresă atunci când se întâlnește vineri cu supraviețuitorii împușcăturilor din moscheile din Christchurch.
La ceremonie, Ardern a spus că „pacea noastră a fost modificată dramatic de atacurile teroriste din Christchurch. Haideți să ne angajăm să ne reamintim întotdeauna umanitatea împărtășită, că există mai multe lucruri care ne unesc decât ne separă. Sentimentul nostru de independență este la fel de puternic ca și simțul nostru de responsabilitate față de celălalt și nu doar ca stat național, ci ca și ființă umană”.
