Caută
Close this search box.

Liviu Dragnea şi pesediştii, miting la Iaşi înconjurat de garduri de protecţie

liviu dragnea

Dragnea şi pesediștii ar urma să fie înconjuraţi la Iaşi cu kilometri de garduri de protecţie. În jur de 500 de autocare, dar şi o garnitură de tren, ar trebui să ajungă marţi, 9 Mai, în Iaşi, pentru a aduce oameni la mitingul organizat de PSD.

Liderii social-democraţi din regiune au avut, în ultimele zile, mai multe discuţii în care s-au sfătuit cum ar trebui să procedeze pentru ca evenimentul să nu fie deturnat de protestatari.

Marţi, 8 Mai, într-o şedinţă internă de la Iaşi, s-a stabilit ca perimetrul din zona Pieţei Uniri să fie delimitat cu garduri metalice, accesul în zonă urmând a fi limitat. Astfel, organizatorii încearcă să se asigure că în apropiere de scena pe care se vor afla liderii PSD nu vor ajunge protestari.

Scena a fost montată chiar în Piaţa Unirii, iar pe ea, pe lângă lideri locali şi naţionali ai partidului, vor urca Cenaclul Flacăra, precum şi Grupul folcloric Plăieşii din Republica Moldova, care vor susţine spectacole muzicale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri