Caută
Close this search box.

Președinția Trump: stabilitate și perspective

Foto: Magna News

Donald Trump își îndeplinește până la capăt mandatul de  președinte al Statelor Unite și va fi reales pentru încă un mandat prezidențial. Dacă unii ziariști americani parcă mai ezită să o spună, colegii lor vesturopeni o recunosc deschis. Dincolo de faptul că ancheta Mueller (și atâtea altele) n-au dovedit nimic grav, Administrația are de pe acum un bilanț pozitiv și în plan intern, și în relațiile cu lumea. “Economia e înfloritoare, șomajul la nivelul cel mai scăzut și democrații încearcă să se regăsească. La Washington, planetele sunt aliniate pentru un al doilea mandat al lui Donald Trump” – așa își începe un articol Axel Gylden, ziarist experimentat de la săptămânalul francez “L’Express”. Iar apreciatul politolog, și el francez, Pascal Boniface scria tot atunci (la jumătatea acestei luni), despre politica externă a președintelui american, pentru mulți deconcertantă: “În timp ce unii îl ironizează, Donald Trump merge înainte. Își urmează agenda. Nu e irațional, ci pur și simplu are alte priorități. Vrea ca iluzia unei lumi unipolare care a dus între altele la războiul catastrofal din Irak să devină nu numai o himeră costisitoare pentru SUA, ci și o realitate periculoasă pentru cei care s-ar opune:”. Președintele Trump dezavueaza în principiu intervențiile militare, dar în același timp sporește masiv bugetul de apărare – de la 600 la 720 miliarde dolari. În loc de războaie – sancțiuni economice aplicate Cubei, Venezuelei, Iranului, eventual Coreei de Nord. “Dacă ii reușește măcar unul dintre aceste patru obiective, se va prezența învingător în față alegătorilor” –apreciază comentatorul european.

Traiectoria spre Casa Albă și traseul prezidențial al celui de al 45-lea președinte sunt premiere, în multe privințe, în istoria Americii. Protagonistul lor are cel mai senzațional parcurs politic din istoria țării sale și cea mai spectaculoasă – însă cu nimic mai puțin responsabilă – prestație în funcția supremă. Hollywoodul poate să doarmă liniștit: viitorii scenariști vor avea o zestre generoasă de subiecte.

Intrat în cursa prezidențială cu șanse minime, ca un candidat mai degrabă excentric și “neserios”, prejudecată întărită și de o retorică electorală șocantă, miliardarul cu hobby-ul televiziunii a reușit să-și devanseze contracandidații din propriul partid iar apoi să triumfe în fața redutabilei rivale a democraților, Hillary Clinton. Au urmat săptămâni, luni și câțiva ani de de șicane de tot felul, de la cele mai penibile la cele mai grave, în presă, în Congres, în justiție, împotriva președintelui, a familiei sale, a colaboratorilor săi etc. La sfârșitul lui 2018, un ziarist numără 17 anchete în desfășurare împotriva președintelui. Dar poziția șefului Casei Albe s-a consolidat și prin alegerile parțiale de la jumătatea termenului, și prin eșecul anchetei procurorului Mueller privind pretinsele legături ascunse ale echipei Trump “cu rușii”. Piedicile și capcanele puse în cale președintelui au fost înlăturate sau demontate una câte una. Subiect tot mai delicat pentru adversarii Casei Albe, care se refugiază, de nevoie, în abordări ironice,de tipul “Atenție, ceea ce urmează s-ar putea să-i înspăimânte pe mulți cititori”, cum scria într-o cronică pentru ziarul “Daily Beast” Matt Lewis de la CNN, sub titlul “30 de milioane de motive pentru care Trump va fi reales”.

Oricum, sondaje recente ale Institutului Gallup arată că Donald Trump este susținut de 46 la sută dintre americani. Nouă din zece republicani îl vor vota, dar și 12 la sută dintre democrați. Așa stand lucrurile, presa occidentală își revizuiește prioritățile. Prima ar fi explicarea succesului președinției Trump. Faptul că nu are doctrină – au spus unii. Ba nu, are – lipsa de doctrina e și ea una, ba chiar una redutabilă, au replicat alții.  Discuția n-a rămas însă aici. “Doctrina lui Trump – afirmă cunoscutul geopolitician George Friedman – poate fi rezumată că o politică de a evita situațiile care ar impune acțiuni militare și de a aplica o politică economică ofensivă, fără a ține seama de opiniile dinafara țării, într-un sens larg”. Este, de fapt, o abordare mai pragmatică, numită de universitarul american Michael Anton”realism principial”. O varianta cât se poate de explicabilă prin formația de businessman a celui mai puternic om al planetei.

4 răspunsuri

  1. Cum am mai spus, Donald Trump a fost cel mai umilit presedinte din istoria SUA (de cand si-a anuntat candidatura si pana astazi) iar comportamentul aproape „antinational” al „delatorilor” lui, care nu s-au sfiit sa utilizeze pentru statul SUA intreg „arsenalul” de dezinformare utilizat „istoric” de aceasta entitate pentru a „promova” sau a „dezavua” vreun reprezentant al vreunui alt stat independent, pentru a-l „atrage” sau „dobori”.
    A fost o lupta dura, minciuna s-a „redescoperit” in „forma” ei cea mai abjecta, adica cea „de pe sticla”. Daca Donald Trump ar fi fost un politician si nu un „jucator” in sfera afacerilor, ar fi renuntat, ar fi facut un „deal” si astazi am fi avut un alt „presedinte” al SUA.
    Personal, imi doresc sa castige al doilea mandat si numai pentru a arata lumii ca nu „rusii” „l-au ales si l-au pus in functie”, ci poporul SUA, „in contra” democratilor si a „cozilor de topor” republicane.
    Si in contra „familiei” Clinton, a regretatului „sef” al complexului militar – industrial, John McCain, dar mai ales a hollywood-ului „barbar” care a „intrat in politica” pe usa din „dos”, plasata chiar in „budoarul” lui Hillary (spre rusinea vesnica a acestor „staruri”) si cu „bietul” Michael Moore si „filmul lui fantastic” si cu hashtag – ul „#imwithher” si cu „presa” „main” aliniata in spatele „fundurilor democrate” (scuzati, e „o”) sau acel Mueller, bietul „si el om” care s-a zbatut zilnic intre „certitudinile” din filele dosarelor si lipsa probatoriului si „indoielile” picurate zilnic, la ora sau la minut, de „presa” interesata. Si cu „de Niro”.
    Jalnic. Nici la Bucuresti, in Piata Victoriei, „Teleormanul” nu a fost atat de urat si incorect „zugravit” cum a fost acest „presedinte al SUA”.
    Si asta pentru ca „alegatorii” din SUA (in general) si cei „partinici” (in special) sunt „calauziti” in toate actiunile lor de „scenariile” psihotropice care opun in mod nefericit simplismul „interpretarilor” lor laice si de „eroi” in care acestia „se regasesc” (cu lovituri de sabie primite de altii) si care opun in mod fericit „rezultatul final” si „morala indoielnica” a acestei „lumi”, „tenebrelor” ei „vii”.
    Entitatea suprema care conduce SUA este Hollywood. „Presedintii” si „alegerile” se mai „strecoara” si ei, cum pot printre „premierele” si „sezoanele” (tot mai multe) care „ocupa” „agenda politica” a „alegatorului” acestui „studio” (deja prea mare) care este SUA.
    Nu-i scoateti din „lumea” lor, altfel acestia vor vota.
    Revenind, ce a facut Trump de a ajuns asa de criticat de „Holly – wood”, democrati si „procurori”?
    In primul rand a „indraznit” acel „nefericit” slogan „Make America Great Again”. SUA nu este America si sunt „convins” ca Trump s-a referit la America (cele 3 continente) si probabil asta „a derajat” „exceptionalitatea” declarata a acestei „entitati” „aparte” (iarasi ma feresc sa-l citez pe Noam Chomscky). Sunt state care deja au „beneficiat”: Canada, Mexic, Cuba, Columbia, Ecuador si mai nou, Venezuela (Argentina si Brazilia sunt deja „facute” „great”).
    In al doilea rand a „jignit-o” pe nevasta-sa `ca a numit-o „foarte voluptoasa”.
    In al treilea rand ca a „jignit” „comumitatea LGBT”, care („ea” in sine) este „de nejignit” precum „sfanta creatie” si „darurile magilor”.
    Si a mai jignit si „imigrantii”, deci el s-a referit strict la mexicani si la arabi, carora le-a facut „cadouri”: mexicanilor, un „zid” iar arabilor, un nou „stapan”.
    Si in acest timp Hillary „urca in sondaje”.

  2. Scuze, la prima fraza, in final am uitat ceva si completez: „…,este reprobabil”.

  3. Lumea unipolara nu mai exista de ceva ani.
    Bugetul de „aparare” („stand-up comedy”, ca notiune) al SUA este de fapt un buget de „atac”. Din „banutii astia” nu cred ca vor ajunge (din 720 de miliarde) nici 200 pentru apararea statului. Restul reprezinta (dupa cum inteleg eu) bani „aruncati in piata” pentru finantarea „actiunilor globale” care se afla in legatura cu „serviciile” si cu interesele (uneori obscure) ale acestei entitati imperialiste care (de cele mai multe ori) nu stie sau nu intelege, cand sa-si „retraga laba”. Cei mai multi „banuti” vor fi folositi (chiar daca inutil) pentru pastrarea „relatiilor” cu indivizi „nascuti” pentru a „schimba” lumea, „SRL-uri paramilitare” care stiu cum se „creeaza” o criza, cum se „alimenteaza” si cum se „fructifica” in interesul „finantatorului”.
    Sanctiunile economice ale SUA au „putere” si legatura intrinseca (doar) cu utilizarea dolarului. Ca o paranteza, in clasele primare am invatat ca dolarul este o moneda de schimb international, adoptata de ONU (am aflat mai tarziu, in cadrul „conferintei” de la Bretton Woods, in 1944). Apartenenta acestei „intelegeri” la ONU obliga SUA, FMI si Banca Mondiala la o „reflectie” matura asupra „functiei” pe care o reprezinta acesta „moneda” in politica si economia mondiala. Caracterul „international” al monedei „internationalizeaza” si „functia” ei dar si „decizia” asupra „conditiilor” de „utilizare” sau „acces” la aceasta moneda. Din ce observ astazi, aceasta „moneda internationala” si-a restrans acest „caracter” si a ajuns doar un mijloc de presiune strict politico – bancar prin care FED (cu puterea data atunci de ONU) „face legea” in relatiile cu aproape toate statele independente, membre ale ONU, carora li se erodeaza „pe fata” drepturile „inalienabile” si sunt „sanctionate” unele chiar de ONU dar cele mai multe, doar de SUA.
    Dar lumea se schimba.
    Probabil ca in „univesul” de timp al unui deceniu ONU, ori va fi ori „restructurat” si i se va schimba „locatia” ori va avea cel putin un frate „geaman”, care va „atrage” acel 60-70% din PIB-ul acestei planete. Iar dolarul va avea „de suferit”. Si va ramane un „exemplu” de proasta gandire, lipsa de viziune si „indoielnica” administrare „a ceva” care a fost „important” un timp dar care a devenit „insuportabil” si a fost „eliminat”.
    Acel domn de la „L`Express” nu cred ca a inteles (niciodata) „nevoia extraordinara” (terminus), raspunderea nationala, expresia umana, dragostea frateasca care a convins prin aceste „argumente” aproape „biblice” o banca precum BNP Paribas sa permita utilizarea a un milion (sa retinem cifra) de dolari pentru „importurile de completare”, cele mai stringente pentru spitale (si nu pentru inarmare), banca care a fost nevoita sa plateasca zeci de miliarde de dolari „statului” SUA (ca amenda) pentru aceasta „tradare”.
    Judecati si „indoiti-va” precum arborele in furtuna. Nu fiti rigizi in gandire, ca asta va va aduce mai multa „pierzanie” decat „creatie”, mai multa „ura nejustificata” decat „dragoste implinita”. Nu va faceti „chip cioplit”. Uitati-va „in voi”. Aveti incredere si in cel care astazi, „imbatranit de rele”, isi tine „capul” doar „in pamant”. Ascultati si alte „voci”. Lumina nu este „becul” si chiar daca „doare”, incercati sa va priviti „adevaratul creator”.
    Iran, Cuba, Venezuela sau Coreea de Nord sunt doar victime ale acestui (inca) „raptor” al acestui inceput de secol. Dar nu de mileniu.
    Nu e timp, continui maine. Multumesc.

  4. Abordarea „biblica” asupra lumii de astazi din SUA (si in general) a „pierdut teren”. Astazi SUA nu mai impartaseste „frustrarile anabaptiste” ale comunitatii Amish, umila, calma, placida, neimplicata, care „provoaca un contrast strident cu individualismul glorificat si pretuit de cultura” acestei entitati, exprimat prin „mandrie, aroganta si lauda”.
    Secularizarea „profunda”.
    Cele zece porunci nu mai sunt „afisate” in biserici ci pe peretii tribunalelor sau in scoli, ca „elogiu” adresat divinitatii dar lipsit de continut. Sau ipocrizie, pentru ca „pedepsele” nu sunt „la indemana” oamenilor si orice „hotarare” in acest sens, „incalca poruncile”.
    „Cine păcătuieşte este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului. Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el, şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu.” (1 Ioan 3:7-9).
    Obama, in ultimul discurs „despre starea natiunii” a spus: „America are nevoie de un presedinte cu un ochi ager, o inima mare si de o natiune optimista…”
    Pe presedintele „cu ochi ager si inima mare” il are.
    Dar oare natia este una optimista sau este astazi una inrobita doar de apocalipsa si moarte si toate „creatiile” ei au legatura cu „trairea” exagerat de intensa si „stralucitoare”, dar „ultima”, chiar daca am „trecut” si de anul 2000?
    Stapanul, „omul” in sens hegelian, determina dialectica dintre stapan si sclav iar „sfarsitul istoriei” inlatura „dialectica”, tensiunea si contradictia dintre stapan si sclav, prin revolutie. Dar asta nu inseamna „anarhism”?
    „Doctrina” domnului Trump s-a manifestat in limitele „nelimitate” ale doctrinei „republicane” si „acolo” cred ca se „situeaza” si astazi, atat timp cat „dolarul” (idealist vorbind) isi pastreaza „respectul” (nu „de sine”, „de sine” e pierdut demult) aparent.
    Mondializarea, ca extindere a intereselor social – economice (casa, piata, legislatia unica si intelegerea statelor) si „invazivitatea dictatoriala” a globalizarii (prin razboi, decizie unica sau revolutie) au dus la schimbarea sistemului social – economic si au inlaturat interesul politic nascut prin „doctrina”.
    Doctrinele politice clasice (liberalismul, conservatorismul, crestin – democratia, socialismul, comunismul, fascismul, nazismul, rasismul, nationalismul, aharhismul) sunt considerate „depasite”. Partidele de astazi nu mai sunt doctrinare.
    Dar capitalismul?
    Globalismul nu este capitalism pentru ca insasi „esenta” relatiilor economice capitaliste, adica libertatea economica, a fost stopata (pas cu pas sau brutal).
    Capitalismul nu mai exista.
    Interesele „grupului global” opun libertatea capitalista a deciziei interesului privat.
    Parca suntem acum un veac si citim siderati din Lenin, in lucrarea Imperialismul, stadiul cel mai inaintat al capitalismului: „Dupa perioada liberei concurente, … capitalismul a intrat in perioada sa de maxima dezvoltare – imperialismul, capitalismul monopolist iar dictatura capitalista nu mai poate dezvolta fortele de productie si aceasta duce la conflicte intre fortele si relatiile de productie. Inlocuirea liberei concurente prin capitalismul monopolist si formarea monopolurilor (imperialismul), duce la o politica mondiala de expansiune si dictat”.
    Si parca suntem in lumea de astazi in care notiunile de libertate economica, sociala, decizie nationala si protectia statului, au disparut: „profitul maxim”, lipsa „caracterului concurential” opun „surogatele” legate de „umanism” si „drepturi fundamentale”.
    Dar sistemele sociale, tara, natiunea, reprezentativitatea natiunilor, ce mai sunt astazi?
    Inclin sa cred „realismul principial” (pe langa calitatle individuale ale domnului Trump) reprezinta, in fapt, inca o forma de „exprimare” a globalismului si implicit, a imperialismului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri