Trăim într-un sezon prelungit al centenarelor și nici Statele Unite nu sunt ocolite de cifra 100. În această perioadă se împlinește un secol de când America a devenit putere mondială, prin participarea sa decisivă la primul război mondial.

În acest context, de ieșire din izolaționism a Lumii Noi, a apărut, la câțiva ani după incheierea Marelui Război, Consiliul pentru Relații Externe al SUA, faimosul CFR (Council on Foreign Relations), aflat și el acum în pragul centenarului. Fondat în 1921, la scurt timp după nașterea relației transatlantice, Consiliul este conceput ca “ o resursă (…) care să ajute la mai bună înțelegere a lumii” de către cei care fac, explică sau sunt implicați și influențați cumva de politica externă americană. Cineva calcula că după 1945 și în toată perioada războiului rece, peste jumătate din miniștrii care s-au perindat în guvernele de la Washington au fost ori aveau să fie membri ai CFR. Prestigiul și autoritatea acestui redutabil “trust al creierelor” se datorează în mare măsură traiectoriei sale echidistante pe eșichierul politic american.Cu un asemenea statut non-partizan, CFR dă într-un fel, de aproape un secol, “linia” politicii externe a primei superputeri a lumii.

Actualul președinte (din 2003) al Consiliului, Richard N. Haass, care a deținut funcții importante în Administrația președintelui George W. Bush, a marcat și el, de curând, o dată rotundă similară : al 100-lea comentariu publicat în, de asemenea, influenta publicație Project Syndicate. Din acest noian de analize, expertul în politică internațională a sintetizat câteva reflecții asupra lumii de azi. De fapt, s-a oprit doar pe trei teme, apreciate de el dominante.

  1. 1.Atenția deosebită acordată în lume Orientului Mijlociu, deși aici trăiește doar 6 la sută din populația globului și se realizează doar 5 la sută din producția economică mondială. Dar este o zona generatoare de crize și conflicte cu implicații de amplă extindere, pentru care sunt răspunzătoare nu atât fostele puteri coloniale (reduse de mult la roluri secundare în scenă), cât mari puteri ale zilei și mai ales liderii statelor din regiune.
  2. 2.Emergența Asiei ca principala arena a actualelor relații internaționale. Continentul nr. 1 pe plan demografic și economic, tot mai puternic și în domeniul militar, dar din fericire în general stabil după războiul rece și în creștere economică rapidă. Va mai dura această stabilitate, mai ales în zona Marii Chinei de Sud și în Peninsula Coreeană?- se întreabă analistul.
  3. 3. “Dispariția lumii pe care am cunoscut-o”, subiect tratat de autor în comentariile sale sub titluri ca “Ordinea Mondială Liberală RIP”, “Războiul rece II”, “Era Dezordinii” etc. Pentru această situație preocupanta sunt făcute responsabile China și Rusia, dar și SUA, care “refuză să-și îndeplinească în continuare rolul sau tradițional în lume”. În aceste condiții, scrie autorul, e îndoielnic dacă se mai poate vorbi de ceea ce numim astăzi cu atâta dezinvoltură “comunitate internațională”, când această sintagmă pare să devină tot mai mult o formă fără fond. “Acest concept – scrie Richard N. Haass, este astăzi mai mult o aspirație decât o realitate”.

3 COMENTARII

  1. CFR – Council on Foreign Relations
    Primele 9 decenii (aproape secolul) au generat „interes” sau „obligatie” pentru sau fata de CFR, in primul rand in randul „elitelor” economico – politice ale SUA (aproape 5000 de „ingeri”) dar si „concentrari de putere” precum Chatham House, IFRI, Getulio Vargas sau Fondul German Marshall. In total CFR-ul este „prezent” (conform d-lui Haass) in 120 de tari din 195 de state independente existente. In SUA CFR-ul actioneaza, pe langa indivizi aflati „in pozitii de putere si de influenta”, asupra profesorilor, jurnalistilor, liderilor religiosi si politici dar si (mai nou) asupra studentilor si elevilor. Asupra celorlalte state ale lumii CFR-ul, prin intermediul ONG-urilor „dedicate” (Lumea 101) incearca sa „creeze” un „univers specific” care sa „invete” oamenii „despre elaborarea politicilor si despre elementele de baza ale educatiei artistice liberale”. Si crede domnul Haass ca e „multitasking”. Si mai exprima acelasi domn ca daca razboiul este prea important pentru a fi privit ca o „generalitate” si politica externa a SUA si CFR este de asemenea „prea importanta” pentru a fi lasata la nivelul politicii internationale existente (CFR – „A century of think tanks” – 6 mai 2019).
    Teoretic vorbind, inteleg chiar si din aceasta „sursa” ca „hegemonia intelectuala (cel putin) a valorilor Occidentului va continua. Lumea globala va fi o lume a liberalismului, democratiei, pietei libere şi drepturilor omului. Criticii „americani” ai unipolaritatii dure, in special concurentii ideologici ai neoconservatorilor, care sunt concentrati in CFR, au propus un alt termen in locul unipolaritatii – nonpolaritatea (non-polarity), de la Rotschild la Soros. Acest concept se bazeaza pe ideea ca procesele globalizarii vor continua sa se desfasoare si de acum incolo, iar modelul occidental al organizarii lumii va continua sa se extinda asupra tuturor tarilor. Insa, potrivit adeptilor acestei teorii, rolul SUA in calitate de putere naţionala şi de portdrapel al globalizării se va reduce. In locul hegemoniei americane directe va incepe sa se constituie modelul „guvernului mondial”, din care vor face parte reprezentanti ai unor tări diferite, solidari cu valorile comune si care vor tinde spre instaurarea unui spatiu social-politic şi economic unic pe intreaga planeta. Acest proiect al lumii nonpolare este orientat spre viitor. El este gandit in calitate de formatie globală care trebuie să vină în schimbul unipolarităţii; este ceea ce va urma după unipolaritate; aceasta nu reprezintă o alternativă, ci o continuare. Această continuare va deveni posibilă doar în măsura în care centrul de greutate în societate se va deplasa dinspre îmbinarea alianţei celor două nivele ale hegemoniei – material (complexul militar-industrial american, economiile occidentale şi resursele) şi spiritual (normative, proceduri, valori) – spre o hegemonie pur intelectuală, în timp ce semnificaţia dominaţiei materiale se va reduce treptat. Anume aceasta este societatea informaţională globală, în care principalele procese de conducere se vor desfăşura la nivelul raţiunii, prin intermediul dirijării minţilor, controlului asupra conştiinţei, programării lumii virtuale.” – Aleksandr Dughin – Teoria lumii multipolare.
    Practic, observ ca astazi traim intr-o lume unipolara (SUA) edificata dupa disparitia lumii bipolare (SUA – URSS) dar care se doreste multipolara (SUA, China, UE, India, Rusia, Brazilia, etc.).
    Luand-o in ordine cronologica si „spicuind” din lucrarea profesorului Dughin afirm ca:
    Lumea bipolară se baza pe paritatea economică şi strategico-militară existentă între SUA şi URSS, pe simetria comparabilă a potenţialului fiecăreia dintre cele două tabere. În acelaşi timp, niciuna dintre ţările care făceau parte dintr-o tabără sau alta nu dispunea de o forţă cât de cât comparabilă cu potenţialul Moscovei sau al Washingtonului. Prin urmare, la nivel global existau doi hegemoni care erau înconjuraţi de constelaţia ţărilor aliate, ce se aflau sub aspect strategic în condiţia de semivasal.
    Într-un astfel de model, suveranitatea naţională a ţărilor, recunoscută la nivel formal, îşi pierdea sensul. Fiecare ţară depindea de politica globală a acelui hegemon în a cărui sferă de influenţă se afla. Adică nu era independentă, iar conflictele regionale (ce se desfăşurau, de regulă, în zona Lumii a treia) se transformau rapid în confruntarea dintre cele două supraputeri, care tindeau să redistribuie balanţa influenţei planetare pe „teritoriile disputate”. Anume aşa se explică conflictele din Coreea, Vietnam, Angola, Afganistan etc.
    În urma falimentului unuia dintre cele două poluri (disoluţia URSS în 1991), sistemul bipolar s-a prăbuşit. Această situaţie a creat premise pentru apariţia unei noi ordini mondiale, ca alternativă. Un şir de analişti şi specialişti în domeniul RI a început să vorbească, pe bună dreptate, despre „sfârşitul sistemului de la Ialta”. Odată cu retragerea de pe scena istorică a unuia dintre hegemoni, întregul sistem şi-a încetat existenţa. A sosit timpul ordinii mondiale unipolare sau a „momentului unipolar”.
    Lumea multipolară reprezintă o alternativă radicală în raport cu lumea unipolară (ce există de facto la ora actuală) prin faptul că insistă asupra existenţei câtorva centre independente şi suverane de luare a deciziilor strategice la nivel planetar.
    Multipolaritatea nu poate fi redusă nici la nonpolaritate, nici la multilateralitate, întrucât nu plasează centrul de adoptare a deciziilor (polul) nici în instanţa „guvernului mondial”, nici în clubul SUA şi al aliaţilor lor democraţi („Occidentul global”), nici la nivelul substatal al reţelelor, ONG-urilor şi altor instanţe ale „societăţii civile”. Polul trebuie să fie localizat „încă” undeva.
    Voi continua.

  2. Multipolaritatea va deveni realitate doar dacă va reuşi să realizeze deconstrucţia hegemoniei şi demitizarea pretenţiilor Occidentului asupra universalismului valorilor, sistemelor, metodelor şi temeliilor sale filozofice. Daca nu, orice modele „multipolare” nu vor fi decât nişte „variaţiuni” ale teoriilor occidental – centriste existente, chiar cu un discurs contrahegemonist (R.Cox), ramanand în mod fatal în interiorul acestei hegemonii, deoarece îşi construiesc critica pe postulate precum „democraţie”, „libertate”, „dreptate”, „drepturile omului” etc., ceea ce nu reprezintă altceva decât o sumă de elemente apartinand tocmai viziunii occidental – centrice.
    Aceasta lume multipolara nu se poate naste decat in jurul unor civilizatii (nu state, regimuri politice, clase sociale sau „retele”), care conform lui Samuel P. Huntington ar putea fi ca „incontestabile”: cea occidentala, apoi cea ortodoxa (aurasiatica), cea islamica, indiana, chineza (confucianista) si cea japoneza si „potentiale” civilizatiile latino – americana, budista si africana. Civilizaţia occidentală este cea care deţine rolul de lider, însă „toate celelalte” (the Rest), dacă e să fie adunat întregul lor potenţial cumulativ, la un moment dat l-ar putea sfida si i-ar putea pune sub semnul întrebării hegemonia. Insuşi Huntington presupune că aşa ceva oricum se va produce cândva, de aceea conducătorii civilizaţiei occidentale ar trebui să privească la modul cel mai serios spre un viitor îngrijorător şi plin de riscuri, unde probabilitatea ciocnirii cu „toţi ceilalţi” va creşte pe măsura dezvoltării forţei altor civilizaţii.
    Dar granitele? Civilizaţia se raportează la spaţiu într-un mod radical diferit în comparaţie cu un stat naţional. Nivelul de organizare administrativă este corelat nu atât cu spaţiul, cât cu societăţile, comunităţile şi grupurile de populaţie, elementul teritorial nefiind la fel de univoc, spre deosebire de definirea apartenenţei faţă de un anume teritoriu naţional. Intre frontierele civilizaţiilor ar putea fi situate lumi întregi, autonome, originale şi separate, ce constituie structuri sociale şi ansambluri culturale cu totul specifice. Pentru acestea este necesar să fie elaborat un model de drept cu totul diferit, care să ţină cont de acele civilizaţii care se suprapun, dar şi proporţiile între acestea, precum şi conţinutul lor calitativ, şi nivelul de intensitate cu care îşi conştientizează propria identitate.
    Cum s-ar putea realiza in practica? Teoreticienii multipolaritatii afirma ca acest fapt se va realiza prin integrarea „civilizationala”, existand un număr concret de zone integraţioniste, destul de diferite sub aspectul conţinutului civilizaţional (citez din profesorul Dughin):
    • integrarea occidentală (europeană şi americană), precum şi cea euro-atlantică (aici totul se prezintă reuşit: există blocul politico-militar NATO, există Uniunea Europeană, există proiecte de integrare a întregului spaţiu nord-american, inclusiv punerea în circuit a valutei nord-americane „amero”);
    • integrarea eurasiatică (drept punct de orientare a acesteia se prezintă Uniunea Eurasiatică, iar în calitate de etape apar intensificarea cooperării militar-strategice în cadrul ODKB, parteneriatul economic în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice, statul unional Rusia-Belarus, proiectul Spaţiului Economic Unic, avându-se în vedere şi Ucraina, parţial – structurile CSI);
    • integrarea islamică (Conferinţa islamică, Banca islamică de dezvoltare, spaţiul unic şiit, de la Iran şi Iraq până la Liban, precum şi proiectele fundamentaliste ale „noului califat”);
    • integrarea chineză (integrarea ASEAN+China, posibila absorbţie a Taiwanului de către China, crearea zonei „yuanului de aur”);
    • integrarea indiană (intensificarea influenţei indiene în Asia de sud-est, în subcontinentul Indian, în Nepal şi într-un şir de ţări din bazinul Pacificului, care sunt apropiate sub aspect geopolitic şi cultural);
    • integrarea japoneză (deocamdată se află sub semnul întrebării şi include în sine creşterea influenţei Japoniei în Orientul îndepărtat);
    • integrarea latino-americană (Asociaţia latino-americană de integrare, Mercosur, Piaţa comună a Americii Centrale etc.);
    • integrarea africană (Organizaţia Unităţii Africane, Statele Unite ale Africii etc.).
    „Daca lumea multipolara va fi construita, istoria va continua. Daca insa nu va fi, Post-modernitatea va invinge definitiv si ea se va termina, cedand locul Post-istoriei (de aceasta data, fara nici o fisura intre teorie si practica)”.

    Revin la subiectul articolului si la temele de reflectie ale domnului Haass:
    1. „Atenția deosebită acordată în lume Orientului Mijlociu…”
    As incepe cu o posibila parafraza, mai generalista intradevar si oarecum simplista dar care se poate constitui intr-o veritabila „primam causam” de la care se poate purcede „quod minimum” spre „piscuri” mai inalte, respectiv intrebarea lui Mark Goldrin – CEO Oxfam, la un moment dat: „Chiar suntem fericiti ca traim intr-o lume in care cei 1% aflati in topul clasamentului sunt mai bogati decat jumatate din intreaga populatie si ca jumatatea cea mai saraca detine doar 1% din averea globala?”
    OPEC stabileste pretul mondial de tranzactionare al petrolului si indiferent ca o face de cele mai multe ori in acord cu Rusia si uneori cu SUA, Arabia Saudita este un „jucator” de prima marime, mai ales dupa ce „tinerelul” Bin Salman a preluat total „fraiele” saudite si ale OPEC. Si se pare ca acest „domnitor” sunit „traieste” cel mai intens relatiile de „buna vecinatate si cooperare” cu Rusia, lasand (cu buna stiinta) de multe ori SUA, „in ofsaid”.
    „Sunni” ori „Shia”? Adica Arabia Saudita ori Iran? Adica 20% ori 10% din rezervele cunoscute de petrol ale planetei? Sa fie sectarismul religios? Adica un fel de catolici versus ortodcsi? Evident ca nu. Acest razboi este doar un instrument folosit în rivalitatea politică dintre Iranul siit si Arabia Saudita sunita. Aproape nimeni nu consideră sectarismul suniţi-şiiţi a fi o problemă religioasă, ci mai curând una politică. Fara a da nume, sa ne amintim de razboiul fratricid – religios dintre Iran (90% Shia) si Irack (70% Shia), cel mai lung razboi conventional din secolul XX. A fost el un razboi religios?
    Cine a avut interesul constant de a destabiliza Orientul Mijlociu? Si chiar ma intreb cate si care tari fac parte din Orientul Mijlociu „al” domnului Haass, daca este o „ordonare” euro – centrica si daca exista in aceasta clasificare tari implicate „simultan” si in Orientul „Apropiat” si in Orientul Mijlociu si in Asia de Sud – Vest? Raspuns corect la prima intrebare: SUA. „Intrebare” la a doua intrebare: cumva Arabia Saudita, Armenia, Azerbaidjan, Bahrein, Emiratele…, Georgia, Iran, Turcia, Irack, Israel, Iordania, Kuweit, Liban, Oman, Qatar, Siria, Yemen si teritoriile palestiniene Cisiordania si „fasia” Gaza? Chiar nu inteleg la care 6% populatie si la care 5% din PIB-ul mondial s-a referit domnul Haass.
    Daca vorbim de „Orientul Mijlociu” enumerat mai sus, cel putin 90% din aceste state sunt „in corpore” impotriva Israel. Fara a avea nimic impotriva statului Israel si mai ales impotriva poporului acestei tari, nu pot sa nu remarc ca exista anumite „disfunctii” care au creat acest razboi intre cea mai mare parte a lumii arabe si un mic statulet (arab si el la origini) dar care se doreste „unic” prin intemeiere, exil si martiriu si „exceptional” prin relationarea „directa” cu cei mai importani Dumnezei si „magnifica” in dialogul cu un stat nereformat de secole, precum SUA.
    De ceva vreme SUA a retras bateriile de rachete Patriot de pe granita sudica a Turciei, si-a retras portavionul din „golf”… si altele.
    „Dezangajarea” dintr-un „orient” sau „asie de sud-vest” exprima in mod clar nevoia SUA de a schimba „polul”, de a cauta ceva mai „rentabil” in raport cu cheltuielile gandite de zeci de „creiere” si „aruncate la gunoi” de zeci de mii de maini „instruite”.

  3. „Continentul nr.1 pe plan demografic si economic…”
    Aici domnul Haass este putin ramas in urma (sau asa a vrut sa para). Nu poti privi continentul, in ansamblu. China nu mai este de mai multa vreme „varf de lance” din punct de vedere demografic (familiile au bani, s-au civilizat si nu se mai „distreaza” facand copii), in acest „fotoliu” asezandu-se cu fundul ei mare India, care din 2030 va depasi populatia Chinei. Bugetul oficial al Chinei care este ori 1,35 mai mare decat cel al SUA si este triplat de cele doua bugete „negre” care compun cu adevarat o forta financiara ce poate fi egalata doar de SUA si UE impreuna. Rusia (are contracte) si va vinde Chinei tehnologia de fabricatie a sistemelor S400, care „sterg pe jos” cu bateriile Patriot Pac-2 si intrec cu mult (se uita ca din avion) „bijuteria” sistemelor de aparare antiaeriana THAAD, a SUA. Din momentul in care China va fabrica rachete cu raza scurta (sau in viitor medie) de actiune S400, orice „vis” al SUA in „marile” Chinei va deveni un cosmar pentru aceasta. Sa-i mai „amintesc” domnului Haass ca Rusia a creat, testat cu succes si are in dotare mai multe (amplasate pe „centurile” de aparare ale Moscovei) sisteme S 500, care nu pot fi comparate cu nimic din ce exista sau va putea fi creat in urmatoarele decenii in materie de autoaparare?
    “Dispariția lumii pe care am cunoscut-o…”, “Ordinea Mondială Liberală RIP”, “Războiul rece II”, “Era Dezordinii”
    Nu stiu ce lume a cunoscut domnul Haass dar eu il aprob (in mod uman) in „regretul” sau. Insa regretele „fac loc” indoielii, indoiala aduce cu ea neincrederea iar neincrederea creaza starea de negare a propriei ratiuni si induce nevoia de „suport”, indiferent de „nivelul” informarii, pentru ca (in lipsa razboiului transant) zeci de „fronturi” ale dezinformarii se nasc zilnic iar jurnalismul a ajuns un „antemergator strict” al marilor finante si al politicului. Da domnule Haass, lumea pe care a-ti cunoscut-o a disparut cu ceva vreme inainte de 1989 si cu mult timp inainte sa ajungeti la conducerea CFR.
    Ordinea mondiala liberala a fost creata „fara participarea tuturor”, „preocupanta”, care a implementat in primul rand o falsa viziune asupra existentei umane (opinia mea) dar urmarind discursul domnului Haass observ ca acesta „a luat nota” de faptul ca astazi pericolul asupra „ordinii lumii” nu vine dinspre „regimurile totalitare si fanaticii religiosi” ci de la principalul sau „arhitect”, adica SUA. „Liberalismul se află într-o fază de retragere: democrația percepe consecințele unui populism în creștere, partidele de extremism politic au câștigat poziții în Europa, votul în Regatul Unit în favoarea părăsirii UE este o dovadă a pierderii influenței „. In ceea ce priveste SUA „Statele Unite, din partea mea, sunt un titan epuizat, care nu mai dorește să suporte povara conducerii mondiale, atât economică, cât și geopolitică.” Cate motive de „sarbatoare” mai sunt astazi, la sapte decenii si jumatate de la Bretton Woods?
    Aderarea la un sistem de valori si asumarea de catre state a regulilor nu implica in mod necesar eliminarea „nuantelor” si a „rezervelor” privitoare la capacitatea reala a „sistemului” de a asigura „conlucrarea” si iata ca astazi „divizarea” este mai prezenta decat cooperarea.
    „Requiescat in pace”, „rest in peace” sau „odihneasca-se-`n pace”. Inmormantare sa fie da ce vom face „dupa”? „Convergenta” pare imposibila. Va afecta aceasta „reorientare” doar „formatele si alinierile” sau va „remodela” granitele si daca da, cum se va putea realiza acest fapt in afara confruntarii razboinice?
    Pentru SUA razboiul rece nu s-a incheiat pana astazi iar pentru „urmasa” URSS razboiul rece II a inceput odata cu „plata pacatelor” lui Boris Eltin si accederea la putere a lui Vladimir Putin. Astazi insa razboiul rece nu se mai duce doar intre cei doi fosti hegemoni. Sunt date care dau peste cap orice evaluare, „era dezordinii” amintita de domnul Haass neanuntand nimic previzibil, rivalitatile nepermitand nici macar „gardienilor” sa mai articuleze ceva constructiv si acceptat, compromiterea structurilor internationale conducand inevitabil la sfarsitul globalizarii. „Pacem aeternam” sau „bellum aeternam”?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 + 2 =