Caută
Close this search box.

Camera Deputaţilor a adoptat legea de batere a românilor în piaţă publică

jandarmeria

Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, cu 173 de voturi „pentru”, 82 „împotrivă” şi 6 abţineri, controversatul proiect de lege care dă puteri sporite forţelor de ordine.

„PNL va contesta la Curtea Constituţională, vom contesta acest proiect mizerabil, care sfidează oameni cinstiţi din această ţară”, a anunţat liderul deputaţilor liberali, Raluca Turcan. Şi USR anunţase înainte că va ataca legea la CCR.

Anterior votului, liberalul Victor Paul Dobre a criticat faptul că PSD refuză obstinat să ceară avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării pentru acest proiect, în condiţiile în care prin el Poliţia primeşte atribuţii care ţin, de exemplu, de terorism, şi a cerut retrimiterea la comisii, însă propunerea lui a fost respinsă la vot.

La rândul său, deputatul USR Stelian Ion a atras atenţia că proiectul dă practic liber Poliţiei la bătut protestatari paşnici.

De cealaltă parte, deputatul PSD Nicolae Bacalbaşa s-a remarcat printr-o pledoarie fulminantă, argumentând că „această lege apără ce a mai rămas din instituţiile statului în faţa unor elemente obscure”. N-au lipsit de asemenea şi referirile la aşa-zisul „stat paralel” cu care s-a tot luptat Liviu Dragnea până să ajungă la Rahova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri