DNA, lovitură de teatru în dosarul lui Sebastian Vlădescu. Reprezentanții DNA au anunțat și ce se întâmplă cu bunurile fostului ministru de Finanțe. 

DNA a renunțat la măsura preventivă pentru fostul ministru de Finanțe Sebastian Vlădescu, pus inițial sub control judiciar în dosarul în care este urmărit pentru luare de mită și trafic de influență, scrie Mediafax, citând surse judiciare.

Procurorii DNA au renunțat la măsura preventivă (control judiciar) pentru Sebastian Vlădescu, fost ministru de Finanțe, și pentru Ionuț Costea, acesta fiind primul care a beneficiat de acest demers.

”Măsura controlului judiciar dispusă față de inculpatul Vlădescu Sebastian care, la data unora dintre fapte, a deținut funcția de ministru al Finanțelor Publice, nu a mai fost prelungită având în vedere durata de timp care a trecut de la momentul instituirii măsurii preventive și faptul că nu au apărut noi temeiuri care să justifice o nouă prelungire. Măsura controlului judiciar urmează să expire de drept la data de 19 septembrie 2019” au precizat reprezentanții DNA.

Ce se întâmplă cu bunurile lui Vlădescu

În mai 2018, Sebastian Vlădescu a fost pus sub control judiciar pe cauțiune în valoare de 1 milion de euro. Acesta a depus sume de bani în euro și în lei, garanții mobiliare asupra unor lingouri de aur în cantitate totală de 3 kg (evaluate la 109.740,26 euro), garanţii reale imobiliare asupra unor bunuri imobile evaluate la 488.640 euro, garanţii reale mobiliare asupra unor sume de bani aflate în mai multe conturi bancare până la concurenţa valorii cauţiunii stabilite de procurori.

”Garanțiile asupra bunurilor inculpaților, precum și sumele de bani depuse în aplicare cauțiunilor dispuse în cursul anchetei penale rămân la dispoziția organului de urmărire penală”, au precizat reprezentanții DNA pentru Mediafax.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 1 =