Laura Nicoletta Vasilescu a jucat până la finele sezonului trecut în Germania, la  HSG Bad Wildungen, iar recent a publicat mai multe fotografii pe rețelele de socializare alături de iubita ei, Steffi Sauer, impresară în lumea showbiz-ului.

Pe 12 septembrie, Laura a postat mai multe poze cu ocazia zilei de naștere a lui Steffi și un mesaj de dragoste. „La mulți ani! Să îți păstrezi mereu zâmbetul, să râzi cu ochii în fiecare zi, să fii sănătoasă! Viitorul este al nostru. Te iubesc necondiționat”, a fost mesajul româncei.

 

Dezvăluirea Laurei vine la câteva luni după ce și-a încheiat cariera. Vasilescu a fost nevoită să renunțe la finalul sezonului trecut din cauza a două operații de ligamente la genunchi.

Laura a jucat inter stânga, iar în ultimele sezoane a fost printre cele mai bune marcatoare ale echipei din prima ligă din Germania.

Ea a evoluat doar la echipe de ligi inferioare din România înainte să plece în Germania și nu a prins nicio convocare la echipa „națională”, în ciuda faptului că la un moment dat s-a pus problema să fie chemată la lot, având în vedere forma bună de la echipa de club.