Fostul ministru al justiției, Monica Macovei, a transmis Grupului pentru Dialog Social demisia din rândurile Asociației, după ce Gabriel Liiceanu le-a transmis marți noapte membrilor GDS demisia lansând o serie de acuzații referitoare la modul de funcționare al Grupului.

Macovei susține că principiile morale și principiile fondatoare ale grupului nu mai sunt împărtășite unanim și că este nevoie de reformarea Grupului.

Redăm mai jos integral textul demisiei Monicăi Macovei din GDS:

”Nu mai există concordanță între respectarea legii în interiorul asociației și poziția publică a GDS. Or, respectarea legii înăuntrul asociației a devenit pentru suficient de mulți colegi, ca să conteze, un chițibuș legal, o birocrație sau o dispută internă, așa încât statul de drept a rămas pe hârtie, în articole inteligente și scrise cu talent și bună credință. Un paradox, nu?! Dar nu putem fi public credibili la nesfârșit, dacă nu suntem credibili înăuntrul Grupului.

Nu mai împărtășim unanim valorile morale și principiile fondatoare ale Grupului, iar acest lucru poate fi schimbat numai prin reformarea Grupului, pentru că valorile morale nu cresc sau scad, le ai sau nu le ai. Grupul nu s-a reformat însă la Adunarea Generală din 20 septembrie 2019.

Nu putem lua decizii rapid și vorbi „într-o voce”, când fundamentul moral comun al membrilor nu mai există. Și atunci cum putem, pe o singură voce, să facem acțiuni comune și să reacționăm public la derapajele puterii, încălcarea independenței justiției și a statului de drept?

Am fost invitată să mă alătur GDS acum mulți ani și cu fericire și smerenie am poășit pe acest piedestal, căci asta era atunci GDS. Piedestalul s-a surpat între timp, iar acum el nu mai există. De aceea demisionez.”

114 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 8 =