Doi poliţişti locali din sectorul 6 al Capitalei au fost reţinuţi marţi de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, fiind acuzaţi că au primit mită de la mai mulţi conducători auto, care au încălcat regulile de circulaţie.

În dosar mai este cercetat un al treilea poliţist local, însă acesta a fost lăsat în libertate sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

„Din probele administrate până în prezent a rezultat faptul că, în perioada octombrie – decembrie 2018, inculpaţii D.A. şi C.G.I., poliţişti în cadrul Poliţiei Locale sector 6, au primit sume de bani de la mai mulţi conducători auto pentru a nu aplica măsurile legale în legătură cu contravenţiile comise de aceştia la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

La rândul său, inculpatul S.I.Ş, poliţist local, a primit în cursul lunii noiembrie 2018 o sumă de bani de la un conducător auto pentru a nu aplica sancţiuni contravenţionale faţă de acesta”, se arată într-un comunicat al Parchetului Capitalei.

Poliţiştii D.A. şi C.G.I. au fost duşi la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Cercetările au fost efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală Anticorupţie.

70 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 1 =