Ministerul Sănătăţii a solicitat conducerii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) demararea, în regim de urgenţă, a unei verificări a tuturor decontărilor făcute către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov, potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri.

„Este regretabil că astfel de practici încă se mai întâlnesc în sistemul medical din România.

Ca ministru sunt indignat şi anunţ toleranţă zero faţă de acest fenomen. Aşteptăm ca procurorii să-şi spună cuvântul, iar după aceea, noi, împreună cu noua echipă de la Casă, vom acţiona în consecinţă.

Până atunci vom gândi un plan de acţiune pentru a preveni astfel de situaţii”, a declarat ministrul Sănătăţii, Victor Costache, citat în comunicatul transmis de minister, citat de Agerpres.

Precizările au intervenit în condiţiile în care la Spitalul Judeţean Ilfov au fost efectuate percheziţii, urmare a unor suspiciuni de fraudă la decontare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 + 9 =