M-am întrebat de multe ori, cum ajunge un simplu “consumator de artă”, să cunoască sufletul unui artist, sau mai bine zis, cum intră, fie şi pentru o clipă, în lumea lui tainică, acolo unde se făureşte miracolul artei? Răspunsul este simplu, vizitându-I… dacă ai norocul să fii invitat în atelierul lui. De o asemenea şansă, pe care o asemui cu un moment de graţie, am avut şi eu parte într-o după-amiază călduţă a lunii decembrie, când, o vară indiană, adusă de schimbările climatice, cotropise Bucureştiul finalului de an 2019.

Strada Doamnei, un bloc din perioada interbelică, apreciez eu la prima vedere, un lift strâmt care funcţionează cu rapiditate şi palierul larg al etajului patru din care oaspeţii pătrund direct în atelier dar şi într-un mic depozit, nu de carte, ci de pictură. Mă aşez comod pe un scaun descleiat, mi se oferă un pahar cu vin roşu şi, inedita prezentare începe. E ca o piesă de teatru cu un singur personaj! Decor ? Un atelier de pictură cu nelipsitele elemente, şevalet, acuarele, tuburi cu vopsea, pensule mici, mari, pânze, cartoane, schiţe, miros plăcut de lemn vechi şi de fân.  Actorul, care mânuieşte cu mare dexteritate absolut toate elementele, este un pictor născut în zodia scorpionului, chiar pe 9 noiembrie şi, dacă îi citim cu atenţe numele ştim ca e vorba de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril care îi patronează destinul. A copilărit într-un sat de lângă Fălticeni, a desenat “dintotdeauna iar din clasa a patra când mama îmi învelea senviciurile în hârtii desenate de mine, părinţii, profesorii, prietenii şi cunoscuţii au simţit că voi fi pictor, desenator, grafician. Într-un cuvânt : Artist.” A mers la şcoala din sat, apoi la Botoşani şi a reuşit să intre primul la Liceul de artă de la Iaşi. Studenţia a însemnat pentru Mihail Gavril ani dificili de “escaladare” a  castelului de umbre şi iluzii care este Capitala. Ambiţios şi tenace a absolvit două facultăţi, a pictat mult în acuarelă, în ulei, a desenat, a făurit  artă monumentală, frescă, mozaic. A trait intens, a iubit, a suferit. Toate i s-au întâmplat pentru că “este un om normal, dăruit de Dumnezeu cu har” îmi declară cu o sclipire ghiduşă în privire, amintindu-mi de Moş Nechifor Coţcariul. Iubeşte plaiul natal, e legat de familia lui, a pictat caii de la căruţa tatei, mi-I arată pe cel înhămat la şaretă, un splendid căluţ alb, apoi altul, un murg cu o privire duioasă, nuanţe de brun cu sclipiri aspre, căluţi în mişcare, sărind obstacole.Tablouri numeroase cu tineri călăreţi ridicaţi în şa. Domină nuanţe de verde închis ca fundal. A “strecurat” în compoziţie, cu discreţie, cele trei culori, roşu, galben şi albastru. A surprins cu talent trupurile în mişcare, a izbutit o poetică reprezentare a corpului închingat, a coamelor răscolite de vânt. Doreşte să dedice o expoziţie memoriei tatălui, care se va compune dintr-o serie de tablouri cu cai şi căruţe, vreau să aflu amănunte dar, regret aproape imediat insistenţa pentru că are un tremur în voce. Şi-a iubit mult părintele, un bărbat aspru care se îndoia făţiş de talentul atât de special al fiului deşi, mărturisit sau nu, era foarte mândru de el!

Se plimbă cu vioiciune prin atelier, scoate teancuri de tablouri înrămate, fiecare “set” are o poveste, lucrările lui au fost prezente în numeroase expoziţii, are şi acum tablouri în multe din ţările Europei. E un mare generos. A pictat o capelă catolică pe care a transformat-o într-o bisericuţă în care românii ortodocşi din zonă să vină să se roage. În localitatea Château de  Mélamare, în Normandia, Franţa. „A fost o muncă titanică. Mă suiam pe schelă la opt dimineaţa şi coboram la opt seara, într-o perioada a anului friguroasă pentru Normandia. Spaţiul destinat picturii a fost mic, de aproximativ 75 m pătraţi, iar timpul de lucru scurt, doar cinci luni, cu multe întreruperi”. Din cauza umezelii din zonă nu a putut face frescă pe pereţi, tehnica la care a apelat a fost pictura acrilică. A păstrat crucea şi masa de altar pe care le-a găsit în capelă, dar le-a poleit. „Paleta de culori folosită e specifică picturii bizantine, în care se regăseşte şi albastrul de Voroneţ. Există şi un filmuleţ despre această bisericuţă, este postat pe youtub”, îmi mărturiseşte cu voce şoptită (https://www.youtube.com/watch?v=vZbVRhdVO5A). Cred ca e un mare timid dar când îşi prezintă lumea lui, universal lui artistic  pus pe pânză, pe hârtie, pe piele, pe inox, pe tripticurile împodobite cu şuviţe de aur are, brusc elocinţa unui mare orator. Primăveri cu salcâmi roz, “sunt singurul care pictează salcâmi roz”, mă surprinde afirmaţia uşor orgolioasă, cele două tablouri parcă parfumează încăperea, vin la rând magnolii care puse de autorul lor în passepartout-uri de carton bej, verde crud, roz pal, cărămiziu primesc imediat o notă de eleganţă.Chiar şi un privitor neavizat sesizează diferenţa. Mihail Gavril caută printre tablouri cu îndemânarea unui “scotocitor” de manuscrise rare dintr-o bibliotecă. Îmi prezintă, pe pânză, călătoria lui la muntele Athos “unde femeile nu au acces”, drumeţiile pe la schituri mânăstireşti, apoi pe la apele râului în care a fost botezat Iisus, sălciile plângătoare de pe malul Iordanului, clopotniţe vechi. Momente din viaţa de zi cu zi “acompaniate” de imaginea unor flori atinse de ger sau, sclipind în lumina soarelui. Îmi aduce suluri mari care ascund adevărate comori pictate,sunt poveşti adevărate din lumea celor care cuvântă, iubesc, dezbat, aspiră, nuduri graţioase, dansatoare de French can-can, portrete, bărci şi siluete de pescari de la Sozopol, lângă Balcic, totul înecat într-o adevărată beţie de culoare. Mici pânze ilustrând citate din Biblie, peştii şi pâinile cu care Mântuitorul a îndestulat flămânzii, apoi imagini în ulei cu biserici din Nazareth, cu Marea Galileii. A stat o vreme în Ţara Sfântă, la Ierusalim, ca apoi să-şi competeze drumul iniţiatic, pe urmele credinţei la Muntele Athos. Descopăr într-un tabou de mari dimensiuni imaginea unui tavan de biserică. Pictorul a privit înaltul din clădirea sacră, cu capul dat pe spate. Şi a pus pe pânză detalii ale spaţiului dintr-o perspectivă nouă, surprinzătoare.

Folosind, din nou “albastru de Voroneţ” s-au grăbit criticii de artă să explice culoarea unică revărsată în pânzele semnate de Mihail Gavril. Nu i-aş contrazice pentru că artistul, licenţiat în pictură şi artă murală, a izbutit să găsească o nuanţă de albastru care încântă pe deplin ochiul privitorului alături de alb strălucitor, galben solar, roşu sau roz sau câte alte culori a combinat şi amestecat cu pensula lui muiată în lacrima sufletului.

A călătorit mult, a expus mult, a răspândit în lumea largă o fărâmă din sufletul  bucovinenilor, din sensibilitatea poporului nostru. Asist, aşa cum spuneam, la o prezentare plină cu surprize ! În câteva tabouri de mari dimensiuni regăsesc chipul lui Brâncuşi dar şi una din sculpturile lui, pictată, integrată în compoziţii studiate cu mare atenţie. Mihail Gavril le-a expus cu ocazia unor evenimente legate de viaţa şi opera marelui sculptor şi a avut, la rându-i, parte de cronici laudative. Am multe întrebări…  Parcă mi-a ghicit gândul, mă priveşte în ochi, murmurând :” Mai sunt atâtea de văzut, de povestit, de arătat, nu e suficientă o singură vizită dar, din păcate, plec! Peste câteva zile mă duc să sărbătoresc Crăciunul cu mama. Aşteptăm, împreună, colindătorii. E atât de frumos la mine acasă! “Lumina palidă a zilei de toamnă târzie s-a topit într-un apus ceţos. Se apropie, brusc, înserarea, cum spun francezii suntem “entre chien et chat“. Vizita s-a isprăvit. Paharul cu vin rubiniu a rămas jumătate gol pe măsuţa improvizată. Privesc prin fereastra largă a atelierului, clădirea impozantă a Băncii Naţionale. “Şi eu mă uit la Banca Naţională, chiar în fiecare dimineaţă când şterg pensulele şi încep să pictez. Bani şi artă, iată o ecuaţie deficil de rezolvat. Venim de undeva, din univers ca fiii Creatorului şi , mă gândesc că important este ce rămâne după noi”…

Mihail Gavril este membru al Uniunii Artiștilor Plastici, absolvent al secției de pictură, Universitatea de Artă din București (1996, clasa maestrului Teodor Moraru), al secției de artă monumentală (1998, clasa maestrului Ion Grigore). Are peste 40 de expoziții personale în străinătate și în România, participând la peste 70 de expoziții de grup, tabere de creație și stagii de documentare în străinătate. Expoziții permanente: Château de Melamar (Normandie), Casino Sinaia (Cabinet Regina Maria), Art Gallery – Antilești. Lucrările sale se regăsesc în colecții publice și particulare din Belgia, Elveția, Franța, Germania, Grecia, Italia, Israel, Japonia, Luxemburg, Romania, Spania, Suedia, SUA etc. Lucrări de artă monumentală (fresco, sgrafitto, mozaic): Liege (Belgia), Tulcea, Târgoviște, Suceava, Antilești.

                                                                                                           www.mihailgavril.ro

1.773 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

6 + 8 =