Caută
Close this search box.

Artiştii Filarmonicii Timișoara, care au concertat în Wuhan, ţinuţi în carantină

Mai mulţi artişti ai Filarmonicii Banatul din Timişoara, care au concertat în cadrul unui turneu de 40 de zile în oraşul chinez Wuhan, se află acum în carantină.

Artiştii Filarmonicii Banatul nu au concertat în Wuhan decât în data de 3 decembrie 2019, când în zona respectivă nu se declarase prezenţa niciunui virus. După aceea nu au mai trecut prin acel oraş.

Dar, preventiv, la întoarcerea lor acasă, am luat măsuri şi i-am trimis imediat pe respectivii colegi la Medicina muncii. De asemenea, le-am recomandat ca în următoarea decadă să studieze acasă, într-un fel carantină, să nu mai vină la filarmonică. Noi rămânem în contact cu Direcţia de Sănătate Publică, dar până acum nu e semnalată nicio problemă de sănătate a lor„, a declarat miercuri seara directorul Filarmonicii Banatul, Ioan Coriolan Gârboni.

De la Filarmonica Banatul au fost plecaţi în turneul asiatic aproape 20 de artişti, la invitaţia şi pe cheltuiala chinezilor, timişorenii profitând să facă pe parcursul deplasării şi o campanie de promovare a Timişoarei 2021 – Capitală Culturală Europeană.

Bilanţul cazurilor de pneumonie asociată unui nou tip de coronavirus apărut în China a crescut miercuri la 444, iar numărul deceselor, la 17 în provincia chineză Hubei, potrivit Xinhua.

Virusul din familia SRAS, apărut în decembrie anul trecut la Wuhan, în centrul Chinei, a provocat îmbolnăviri în mai multe ţări asiatice şi chiar în Statele Unite, unde a fost depistat un prim caz.

Autorităţile române au spus de asemenea că intenţionează instituirea unor controale a temperaturilor pasagerilor pe aeroporturi.

Sursă: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri