​Ludovic Orban a declarat că dublarea alocațiilor și majorarea pensiilor depind de evoluția economică.

Premierul a precizat însă, la HotNews.ro LIVE, că își dorește aceste creșteri, însă nu va fi luată nici o decizie „care să afecteze evoluția economiei pe termen lung”.

Întrebat dacă alocațiile pentru copii vor fi dublate în a doua jumătate a acestui an, Orban a răspuns: „dacă există resurse financiare”.

Întrebat dacă este posibil ca alocațiile să nu fie majorate în acest an, premierul a spus că „e o garanție că vom crește alocațiile pentru copii, cu cât le vom crește vom vedea în funcție de cum evolează veniturile, cheltuielile”.

Cât privește posibilitatea unei creșteri etapizate sau a unei alte amânări, Orban a insistat:

„E cert că le creștem, vedem cum o vom face atunci când ne apropiem de termenul de rectificare a bugetului”.

El a precizat că majorarea alocațiilor presupune un efort bugetar de 6,3 miliarde de lei.

„Guvernul nu are bani de acasă și nu poate aduna bani din eter. (…) Această lege a fost o răzbunare a PSD pe noi”, a afirmat șeful Guvernului, comentând că „nu există nicăieri în lume să dublezi alocarea alocațiilor de 2 ori într-un an”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 + 6 =