Caută
Close this search box.

Până la sfârşitul lunii va fi funcţional Registrul Agresorilor Sexuali

Registrul Agresorilor Sexuali

Până la finalul lunii va funcţiona Registrul agresorilor sexuali! Asta promite Poliția Română. Astfel, în baza de date vor apărea toate persoanele care au fost sancționate sau condamnate pentru infracțiuni sexuale. Cei care intră în contact cu copiii sau cu persoane vulnerabile vor trebui să prezinte un Certificat de Integritate Comportamentală la angajare.

Registrul îşi va extrage toate informaţiile din sistemul care eliberează cazierul judiciar. În el vor apărea toate persoanele care au fost condamnate pentru 15 tipuri de infracţiuni sexuale. Printre ele se numără violul, agresiunea sexuală, actul sexual cu un minor sau pornografia infantilă.

Odată ce o persoană apare în baza de date şi iese de după gratii este obligată să le spună poliţiştilor unde va locui, pentru a fi vizitat de oamenii legii, măcar o dată la 3 luni. Să le explice acestora cum își câștigă existența si mai ales cu cine intră în contact.

Salariații care lucrează cu copiii sau persoanele vulnerabile sunt obligați la angajare să aibă așa-numitul Certificat de Integritate Comportamentală. Acesta atestă dacă persoana în cauză este sau nu pe lista agresorilor. Este o adeverință valabilă șase luni de la eliberare.

Până acum au fost deja emise câteva mii, pentru că legea privind Registrul Agresorilor a fost promulgată anul trecut în vară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri