Caută
Close this search box.

Gabriela Firea face referendum online pentru vinieta Oxigen. Votaţi AICI!

gabriela firea

Primarul general, Gabriela Firea, îi îndeamnă pe bucureşteni să se pronunţe până luni în ceea ce priveşte oportunitatea introducerii vinietei Oxigen.

„Sunteţi de acord cu interzicerea circulaţiei maşinilor care poluează în centrul oraşului şi cu introducerea vinietei Oxigen pentru restul Bucureştiului? (Referire la autoturismele non euro, euro 1, euro 2 şi euro 3). Aştept răspunsurile bucureştenilor până luni, 24.02. a.c. aici, pe Facebook, sau/şi la adresa de mail oxigen@pmb.ro”, a scris edilul general pe Facebook.

Gabriela Firea a postat şi un mesaj video, reamintind că de la 1 martie ar urma să se aplice sancţiuni celor care nu şi-au procurat vinieta Oxigen sau celor care intră cu maşini poluante în centrul Capitalei.

„Eu cred că am luat o decizie corectă, dar având în vedere că suntem într-un an electoral şi există foarte multă ipocrizie, iar contracandidaţii mei sau posibilii mei contracandidaţi, precum şi premierul, anumiţi miniştri, anumiţi reprezentanţi politici au ieşit în spaţiul public şi au spus că vor să scoată acest program – care în mod evident este bun pentru sănătatea bucureştenilor, dar din punct vedere politic ei vor să mă atace şi anunţă că vor să îl scoată – dacă vor avea ocazia să ajungă la primărie. Eu cred că trebuie să vă întreb direct şi nu să ţin cont neapărat de aceste mesaje politice.

Prin urmare, până luni, aştept mesajele dumneavoastră cu ‘da’ sau ‘nu’ pentru acest program, ‘Oxigen pentru Bucureşti’, să îmi spuneţi dacă sunteţi de acord să rămână vinieta Oxigen în Capitală, începând cu martie, sau doriţi să amânăm acest program sau să îl anulăm pentru totdeauna”, a spus Firea, citată de Agerpres.

Ea a adăugat că, în cazul în care cetăţenii se vor pronunţa împotriva vinietei, le va asculta punctul de vedere.

„Primarul întreabă, cetăţenii răspund. Mai pe scurt: Firea întreabă, bucureştenii răspund. Haideţi să facem lucruri bune, şi frumoase, şi durabile în Bucureşti. Dacă totuşi veţi decide să anulăm vinieta Oxigen, după alegeri, tot împreună, vom lua măsuri pentru a lupta real cu poluarea din Capitală. Poate etapizat. Poate nu atât de brusc”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri